Moscova ignoră solicitarea făcută de CEDO şi refuză să îl elibereze pe Navalnîi

J.P.
Internaţional / 18 februarie

Moscova ignoră solicitarea făcută de CEDO şi refuză să îl elibereze pe Navalnîi

Moscova refuză să îl elibereze pe Alexei Navalnîi din închisoare, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a cerut să o facă, iar Rusia, ca semnatară a Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului, are obligaţia să respecte decizia, relatează Digi24.

CEDO a cerut eliberarea "imediată" a opozantului, argumentând că există riscuri pentru viaţa sa în detenţie.

"Curtea a ţinut cont de natura şi amploarea riscului pentru viaţa reclamantului, deliberând în lumina circumstanţelor generale ale detenţiei actuale a reclamantului", precizează CEDO într-un comunicat, o decizia pe care Rusia "are obligaţia să o respecte", potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, Rusia a respins neîntârziat decizia CEDO, pe care ministrul rus al Justiţiei o consideră o ingerinţă clară în sistemul judiciar rus. "Nu există nicio bază legală în legislaţia rusă care să permită eliberarea acestei persoane", a apreciat Konstantin Ciuicenko, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Totodată, ministrul de Externe rus vorbeşte şi el despre un amestec occidental în treburile interne ale ţării.

Este pentru prima dată când Moscova se confruntă cu cererea unei instanţe europene de a elibera un condamnat.

Decizia CEDO intervine la o lună după arestarea, la 17 ianuarie, a lui Navalnîi, adversarul nr.1 al Kremlinului. El a fost reţinut la punctul de control al paşapoartelor de pe un aeroport din Moscova la revenirea din Germania după otrăvirea sa în august, despre care Navalnîi spune că a fost ordonată de preşedintele Vladimir Putin.

Curtea nu face referire la această otrăvire, dezminţită de Moscova, dar stabilită în urma analizelor efectuate de trei laboratoare europene. Cu toate acestea, instanţa de la Strasbourg a apreciat că Navalnîi ar trebui eliberat luând în considerare "amploarea riscului pentru viaţa reclamantului".

CEDO reaminteşte că statele semnatare ale Convenţiei pentru drepturile omului "sunt obligate să respecte" măsurile provizorii pe care aceasta le pronunţă.

În prezent, Navalnîi se află în detenţie, aşteptând examinarea sâmbătă a recursului la decizia de transformare a unei pedepse cu închisoarea cu suspendare datând din 2014 într-o sentinţă cu executare de aproape trei ani de închisoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9260
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1031
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4735
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7173
Gram de aur (XAU)Gram de aur234.7214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro