Multiplicarea subscrierilor la un IPO provoacă scandal la Bursa din Hong Kong

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 februarie

Multiplicarea subscrierilor la un IPO provoacă scandal la Bursa din Hong Kong

Investitorii de retail, în atenţie

Oferta New Horizon, suprasubscrisă de 4.132 de ori

Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd. (HKEX), Bursa de Valori din Hong Kong, investighează dacă investitorii de retail au încălcat legea prin plasarea de ordine de subscriere multiple prin care au urmărit să-şi crească şansele de a participa la oferta publică iniţială (IPO) a producătorului chinez de dispozitive medicale New Horizon Health Ltd., conform unor surse citate de presa internaţională.

HKEX, prin intermediul registratorului de acţiuni Tricor, le-a solicitat brokerilor implicaţi în acest IPO să furnizeze numele şi numerele cărţilor de identitate ale investitorilor de retail cărora le-au fost alocate acţiuni, potrivit surselor, care adaugă că HKEX vrea o confirmare din partea brokerilor că "au urmat procedura adecvată şi au respins ordinele multiple sau pe cele multiple suspecte".

Prin această anchetă, HKEX răspunde reclamaţiilor în creştere legate de subscrieri multiple în IPO-urile populare recente ale companiilor chineze, cum sunt cele ale Yidu Tech Inc., Kuaishou Technology şi cea a Ant Group Co. - care nu a mai avut loc. Fiecare dintre IPO-urile menţionate a atras peste un milion de subscriitori, într-un oraş care are o populaţie de aproximativ şapte milioane de locuitori, notează Bloomberg. În acest context, peste 11.000 de ordine multiple au fost depistate şi respinse în vânzarea de acţiuni New Horizon, potrivit unui anunţ făcut de companie în data de 17 februarie.

Conform Bloomberg, în cazul New Horizon, oferta publică iniţială a fost suprasubscrisă de 4.132 de ori, iar titlurile au câştigat 215% în prima zi de tranzacţionare pe piaţa din Hong Kong. În cazul Yidu Tech, oferta a fost suprasubscrisă de 1.633 de ori, iar titlurile au urcat cu 148% la debut.

Pentru Kuaishou Technology, IPO-ul a fost suprasubscris de 1.203 ori, iar titlurile au crescut cu 161% în prima zi de tranzacţionare.

Menţionăm că IPO-ul New Horizon a atras 263 de milioane de dolari SUA, iar compania şi-a făcut debutul pe piaţă în 18 februarie. Kuaishou a atras 5,32 miliarde de dolari SUA prin IPO, compania debutând pe piaţă în 5 februarie.

"Este o situaţie rară faptul că HKEX face o astfel de cerere către brokeri (n.r. privind ordinele de subscriere), în special pentru aceste mega IPO-uri", a declarat Tom Chan Pak-lam, preşedintele Institutului de dealeri de valori mobiliare. În opinia sa, Bursa din Hong Kong ar putea dori să soluţioneze şi reclamaţiile legate de subscrierile multiple din tranzacţiile anterioare listării New Horizon.

Nu este clar care va fi soluţia dacă HKEX va depista încălcări ale normelor pentru ordinele multiple, potrivit Bloomberg.

Purtătorii de cuvânt ai Bursei şi ai Comisiei pentru Valori Mobiliare şi Futures (SFC) din Hong Kong au refuzat să comenteze pe marginea investigaţiei. Totodată, reprezentanţii New Horizon nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii, conform Bloomberg.

În prezent, brokerii din Hong Kong trimit datele referitoare la destinaţiile de plasare a acţiunilor în cadrul IPO-urilor către divizia de listări a bursei, pentru revizuire.

Platforma digitală FiNI, aşteptată la lansare în 2022

Anul trecut, HKEX a propus lansarea platformei digitale FiNI, care să simplifice procesul listărilor şi să îmbunătăţească eficienţa ofertelor publice iniţiale, în vederea eliminării ordinelor multiple. Aceasta este destinată emisiunilor de acţiuni şi operaţiunilor de decontare, şi mai urmăreşte scurtarea perioadei dintre stabilirea preţurilor IPO-urilor şi listarea noilor acţiuni.

HKEX a solicitat în luna iunie 2020 acordarea mărcii "FiNI" pentru noua platformă.

Potrivit anunţului făcut anul acesta de HKEX, FiNI va închide o lacună legislativă prin care investitorii îşi înregistrează conturi la brokeri diferiţi pentru acelaşi IPO. Perioada de observaţie a planului noii platforme s-a încheiat în ianuarie 2021, iar aceasta ar putea deveni funcţională cel mai devreme în al doilea trimestru al anului 2022, conform HKEX.

Autoritatea din Hong Kong vrea să înăsprească regulile pentru societăţile de brokeraj

Autoritatea de reglementare financiară din Hong Kong, SFC, a propus, la începutul acestei luni, să înăsprească regulile pentru societăţile de brokeraj care gestionează vânzările de acţiuni şi obligaţiuni, urmărind să reducă numărul ordinelor multimple şi vânătoarea de comisioane mai mari în centrul financiar asiatic.

Autoritatea a observat "o cerere umflată sau opacă" în unele oferte, precum şi un tratament preferenţial, acordarea de reduceri, mesaje de subscriere înşelătoare, iar de aceea a propus un cod de bune practici, cum sunt dezvăluirea reducerilor şi a conflictelor de interese.

"Percepţia generală a pieţei este că mai mulţi emitenţi adoptă structuri care stimulează firmele de pe partea vânzătorilor să concureze mai agresiv pentru a adera la un sindicat, adesea într-o etapă târzie a ofertei", a precizat SFC.

Noua regulă ar acoperi IPO-urile, alte oferte de acţiuni, fondurile mutuale de investiţii imobiliare, plasarea de acţiuni listate către investitori terţi, respectiv toate tipurile de oferte de datorii.

Participanţii la piaţă au termen până în 7 mai să răspundă la consultarea pe marginea noilor propuneri.

JD.com are în plan să-şi listeze la Hong Kong divizia de transport maritim

Retailerul online JD.com Inc. intenţionează să îşi listeze divizia de transport maritim JD Logistics Inc. la Bursa din Hong Kong, putând să atragă astfel miliarde de dolari, conform Bloomberg, care menţionează că societatea poate câştiga de pe urma extinderii comerţului electronic din China în era post-Covid.

Oferta publică iniţială a JD Logistics ar putea strânge aproximativ 5 miliarde de dolari şi ar putea evalua întreaga divizie la aproximativ 40 de miliarde de dolari, conform unor surse apropiate situaţiei. Detaliile desprinderii propuse a diviziei nu au fost finalizate, potrivit anunţului făcut de companie în prospectul IPO depus recent la bursă.

JD Logistics a avut pierderi nete de 11,7 milioane de yuani (1,8 milioane de dolari) în primele nouă luni din 2020, în scădere faţă de un rezultat negativ de peste 80 de ori mai mare în intervalul similar din 2019. Vânzările companiei au sporit cu 43,2%, la 49,5 miliarde de yuani.

Profitul Hong Kong Exchanges a crescut cu 23% anul trecut

Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd. a anunţat ieri că, în 2020, profitu său net a crescut cu 23%, pe fondul avansului veniturilor până la un nivel record, datorită boom-ului tranzacţiilor şi noilor listări.

Câştigul net a ajuns la 11,51 miliarde de dolari HK (1,48 miliarde de dolari SUA), în timp ce veniturile au urcat cu 18%, la 19,19 miliarde de dolari HK. Analiştii aşteptau un profit de 11,37 miliarde de dolari HK.

De menţionat că rezultatele HKEX (profituri şi venituri) au atins un nivel record pentru al treilea an consecutiv, potrivit anunţului făcut de bursă.

Investitorii şi companiile din China au fost o forţă importantă ce a stat la baza performanţei solide a HKEX în 2020. Tranzacţiile medii zilnice realizate în cadrul conexiunii bursiere Hong Kong - China continentală s-au dublat anul trecut, volumul mediu zilnic urcând cu 49%, la 129,5 miliarde de dolari HK.

Pe piaţa primară, HKEX s-a clasat pe locul al doilea la nivel global în ceea ce priveşte fondurile strânse din ofertele publice iniţiale, în 2020, după operatorul bursier american Nasdaq. Bursa din Hong Kong a atras 51,28 miliarde de dolari americani prin IPO-uri, în creştere cu 26,5% faţă de anul 2019. Piaţa din Shanghai a ocupat locul al treilea în acest top, cu oferte publice iniţiale de 49,42 miliarde de dolari, iar deţinătorul locului întâi, Nasdaq, a atras IPO-uri de 57,3 miliarde de dolari. Per ansamblu, 154 de companii s-au listat anul trecut în Hong Kong, ducând numărul total al societăţilor prezente la HKEX la 2.538.

Anul trecut, oraşul asiatic a găzduit o serie de listări secundare ale companiilor de tehnologie chineze ale căror acţiuni se tranzacţionau deja în New York, inclusiv ale retailerului online JD.com şi ale companiei de jocuri NetEase. De asemenea, unele companii de biotehnologie au ales să se listeze în Hong Kong.

Volum de tranzacţionare record la HKEX, ieri

Capitalizarea de piaţă a HKEX a totalizat 50,7 trilioane de dolari HK la finele lui ianuarie 2021, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi lună din 2020. Volumul mediu de tranzacţionare zilnică pe piaţa din Hong Kong a fost de 245,7 miliarde de dolari HK în ianuarie 2021, mai mare cu136% comparativ cu anul anterior.

Ieri, la HKEX a fost stabilit un record maxim în privinţa volumului tranzacţiilor: 353 de miliarde de dolari HK.

Amintim că, luna aceasta, HKEX l-a numit în funcţia de director executiv pe argentinianul Alejandro Nicolas Aguzin, în vârstă de 52 de ani, acesta devenind primul străin care va conduce operatorul Bursei din Hong Kong. Aguzin îşi va prelua funcţia la data de 24 mai 2021, într-un mandat de trei ani, care se va încheia în 23 mai 2024. Numirea trebuie să primească aprobarea Comisiei pentru Valori Mobiliare şi Futures din Hong Kong. Aguzin îi va urma lui Charles Li, care a anunţat de anul trecut că va renunţa la funcţie în 2021. Anunţul lui Charles Li a venit la şapte luni după retragerea ofertei de 36,2 miliarde de dolari lansată de HKEX pentru London Stock Exchange. Charles Li a deţinut funcţia de director executiv din 2010.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E vorba de 4.132 (!!) sau 4,132 asa cum suntem invatati noi vechii europeni necibernetici ? ca , de , un factor de 1000 nu-i de colea 1

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro