Muzeul Luvru a fost redeschis pentru public luni, la ora obişnuită, însă doar parţial, după ce duminică a fost ţinta unui jaf în timpul căruia au fost furate bijuterii ale Coroanei Regale franceze, cu "o valoare inestimabilă", conform autorităţilor, transmite agenţia EFE.
Începând de la ora locală 9:00 (7:00 GMT), numeroşii vizitatori au putut intra în muzeu. Instituţia nu a precizat zonele care nu sunt accesibile.
Cu toate acestea, se presupune că turiştii nu vor putea vizita Galerie d'Apollon, sau Galeria Apollo, în care hoţii au pătruns duminică şi au furat nouă bijuterii, dintre care una (coroana împărătesei Eugenie, soţia lui Napoleon al III-lea) a fost pierdută sau abandonată în timpul fugii, fiind recuperată cu unele daune.
Cei patru autori ai spectaculosului jaf au ajuns în partea de sud a Muzeului Luvru cu două motociclete şi o autoutilitară echipată cu scară extensibilă, care le-a permis să urce în Galeria Apollo, situată la primul etaj. După ce au trecut de uşa de la balcon, ei au spart două vitrine şi au luat bijuteriile.
Ministrul francez al Justiţiei, Gerald Darmanin, a recunoscut luni, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, că jaful şi circumstanţele în care acesta a avut loc scoate în evidenţă probleme de securitate. Oficialul, ministru de Interne timp de patru ani, a insistat, însă, că "nu se poate garanta securitatea tuturor locurilor".
"Ceea ce este clar este că am eşuat", deoarece infractorii au fost "capabili să pună un lift de marfă" pe drumul public, "să urce în câteva minute pentru a lua bijuterii nepreţuite şi să ofere o imagine deplorabilă a Franţei", a declarat Darmanin.
Cu toate acestea, ministrul a refuzat să ofere mai multe informaţii, precizând că aşteaptă ca ancheta şi instanţele să stabilească "dacă a fost o acţiune extrem de organizată".
"Ceea ce ştiu", a concluzionat el, "este că poliţia va câştiga în cele din urmă" şi că "aceste persoane vor fi arestate într-o lună, într-un an".
Ministerul Culturii a declarat că următoarele opt piese au fost furate: o diademă din setul de bijuterii al reginei Marie-Amelie şi al reginei Hortense, un colier din setul de bijuterii cu safire al reginei Marie-Amelie şi al reginei Hortense, cercei, parte dintr-o pereche din setul de bijuterii cu safire al reginei Marie-Amelie şi al reginei Hortense, un colier cu smaralde din setul Marie-Louise, a doua soţie a lui Napoleon, o pereche de cercei cu smaralde din acelaşi set, o broşă cunoscută sub numele de "broşă relicvar", o diademă a împărătesei Eugenie şi o broşă mare de corsaj a împărătesei Eugenie.
Luvru este cel mai vizitat muzeu din lume, înregistrând 8,7 milioane de vizitatori anul trecut.
Opinia Cititorului