Acţiunile Banca Transilvania, Digi Communications şi OMV Petrom au ocupat primele trei poziţii în topul instrumentelor de la Bursa de Valori Bucureşti tranzacţionate de investitorii români în perioada ianuarie-septembrie 2026, în timp ce pe pieţele internaţionale tranzacţiile au fost conduse de NVIDIA şi Mercedes-Benz, potrivit unei analize realizate de NAGA remisă redacţiei. Clasamentul local a cuprins de asemenea companiile Romgaz şi Transgaz, urmate de Hidroelectrica, Nuclearelectrica, DN AGRAR Group de pe piaţa AeRO, fondul TVBETETF şi BRD Groupe Societe Generale, iar structura din acest an a arătat o diversificare superioară faţă de anul 2025, informează compania.
„Interesul pentru piaţa locală şi pentru companiile internaţionale arată importanţa unui acces simplu la oportunităţi din economii şi sectoare diferite. Aprecierile solide înregistrate de acţiunile unor companii importante de la BVB, din sectoare consacrate precum cel bancar şi cel energetic, contribuie la atractivitatea pieţei româneşti atât pentru investitorii locali, cât şi pentru cei internaţionali. În paralel, pentru comunitatea globală NAGA, companiile de tehnologie din SUA se remarcă prin potenţialul lor de creştere. Vom continua să le oferim clienţilor funcţionalităţi de tranzacţionare uşor de utilizat, astfel încât să îşi poată construi investiţiile în funcţie de propriile obiective”, a declarat Horia Păcurar, Branch Manager NAGA România, transmite sursa citată.
Pe pieţele internaţionale, investitorii români au tranzacţionat cu precădere acţiuni listate în Statele Unite ale Americii, unde clasamentul a fost condus de NVIDIA, Mercedes-Benz Group, Allogene Therapeutics, Palantir Technologies şi Alphabet, urmate de Wolfspeed, Apple, Microsoft, NextNav şi Meta Platforms. Structura tranzacţiilor a evidenţiat interesul pentru domeniul inteligenţei artificiale şi pentru companiile din biotehnologie, unde rezultatele studiilor clinice şi monetizarea tehnologiilor noi contează decisiv pentru investitori, conform datelor menţionate.
La nivelul întregii baze internaţionale de utilizatori, cele mai tranzacţionate titluri au fost NVIDIA, Micron Technology, Advanced Micro Devices, AXT şi CoreWeave, urmate de Snap, Intel, SoundHound AI, Microsoft şi Coinbase, evoluţie care a confirmat cererea susţinută pentru infrastructura dedicată centrelor de date şi procesoarelor. În segmentul contractelor pentru diferenţă (CFD), clienţii români au ales cu prioritate instrumentele pe indicele Dow Jones, aur, Nasdaq-100, S&P 500 şi DAX, în timp ce pe plan global primele poziţii au revenit contractelor pe aur, Nasdaq-100, Dow Jones, petrol şi DAX, potrivit comunicatului de presă.
























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2026, 09:56)
SNP si-a terminat cresterea, TLV si DIGI abia au reinceput, pana in februarie vor fi 15-20% mai sus.
1.1. COMI (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Georgia în data de 03.11.2026, 10:17)
am vandut TLV. nu avea cresteri suficiente pt gustul meu. astept sa creasca COMI.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2026, 10:25)
De la ce broker ești? Ca sa știm dacă te credem