NEPI intră la BVB cu o scădere de 1,95%

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iunie 2011

Martin Slabbert: "Nu intenţionăm, deocamdată, să strângem bani de pe bursă"

Titlurile fondului de investiţii imobiliar "New Europe Property Investments" (NEPI) pot fi tranzacţionate, începând de ieri, şi la Bursa de Valori Bucureşti, fiind pentru prima dată când un emitent din categoria Real Estate Investment Trusts (REITs) este cotat pe piaţa noastră. Deşi emitentul are o expunere semnificativă pe piaţa noastră, Bursa de la Bucureşti a fost a treia opţiune de listare pentru NEPI, fondul de investiţii fiind cotat pe piaţa AIM a Bursei din Londra din august 2007 şi la Bursa din Johannesburg din aprilie 2009. NEPI s-a transferat pe piaţa principală a bursei sud-africane în iulie 2010.

Martin Slabbert, directorul general al NEPI, a anunţat, ieri, că, deocamdată, fondul de investiţii imobiliar nu intenţionează să strângă bani accesând Bursa de la Bucureşti. De altfel, conducerea NEPI a anunţat, recent, că a plasat 9,56 milioane de acţiuni ordinare (acţiuni noi) la un preţ de 3 euro/acţiune, în cadrul unui plasament de acţiuni pentru numerar în urma căruia au fost atraşi circa 29 de milioane de euro.

În urma admiterii acţiunilor noi la tranzacţionare, capitalul social al NEPI va fi format din 88,49 milioane de acţiuni ordinare. Admiterea acestora la tranzacţionare este preconizată pentru 22 iunie.

"Ne-am listat la BVB ca să dăm inves-titorilor români posibilitatea să inves-tească în titlurile noastre", a declarat, ieri, Martin Slabbert, directorul general al fondului de investiţii. Domnia sa are o deţinere de circa 6% din acţiuni.

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, a lăsat de înţeles, ieri, că şi-ar dori ca intermediarii listării, respectiv BCR şi Intercapital Invest, să activeze ca market-makeri pe titlurile NEPI, odată cu extinderea mecanismului de conturi globale pentru toate acţiunile de pe piaţa reglementată a Bursei, pe lângă "Fondul Proprietatea", din luna iulie.

Martin Slabbert a precizat, însă, că acţiunile NEPI sunt destul de lichide, fiind tranzacţionate şi la Londra şi la Johannesburg. În prima zi la BVB, au fost tranzacţionate 170 de titluri NEPI, în trei schimburi, în valoare de 2.567 de lei. Cotaţia de referinţă a scăzut cu 1,95%, la 15,1 lei/titlu.

Titlurile NEPI nu au mai fost tranzacţionate la Bursa din Londra de la finele anului trecut, însă la Bursa din Johannesburg sunt înregistrate schimburi cu aceste acţiuni ceva mai des.

Vineri, de exemplu, au fost transferate 300 de titluri NEPI, în timp ce joi au fost tranzacţionate 8.798 titluri.

New Europe Property Inves-tments PLC a fost înfiinţată la data de 23 iulie 2007, în Isle of Man, conform Legii referitoare la societăţile comerciale a Isle of Man din 2006, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii NEPI. Circa 47% din fondul de investiţii este deţinut de Grupul Resilient (care include societăţi de investiţii imobiliare listate la Bursa din Johannesburg), managementul şi directorii fondului.

Fondul distribuie dividende de două ori pe an, valoarea dividendului distribuit în 2010 fiind de 17,61 euro/acţiune în creştere faţă de 2009, când valoarea dividendului a fost de 15,7 euro/acţiune şi faţă de 2008, când dividendul distribuit a fost de 14,72 de euro. Potrivit informaţiilor furnizate, ieri, de reprezentanţii societăţii, la plata dividendelor nu este reţinut impozit la sursă.

Fondul are un grad de îndatorare de 49%, cel mai mare din 2008 încoace.

În prospectul de listare al Fondului, este menţionat riscul de dobândă aferent creditelor luate, ca urmare a modificării ratelor dobînzii. Totuşi, acest risc este contracarat prin activităţi de hedging, prin folosirea instrumentelor financiare derivate.

La mijlocul lunii trecute, omul de afaceri Dan Viorel Şucu, patronul "Mobexpert", a decis să cesioneze 99,6% din societatea cu răspundere limitată MPM Land Management SRL către NEPI Bucharest Tree SRL, un vehicul investiţional al fondului de investiţii imobiliar NEPI.

Tot atunci, Domusmex Limited, o societate cipriotă cu sediul în Nicosia, a decis să cesioneze deţinerea de 0,34% din MPM Land Management către NE Property Cooperatief, o cooperativă olandeză, având sediul în Amsterdam, reprezentată de Victor Semionov. Domnul Semionov este şi reprezentantul NEPI Bucharest Three SRL şi directorul financiar al NEPI, fiind co-fondator al fondului de investiţii.

Martin Slabbert a explicat, ieri, că prin această tranzacţie a achiziţionat, practic, un teren.

New Europe Property Investments are 27 de proprietăţi în ţara noastră şi 6 proprietăţi în Germania deţinute în procent de 50%. Portofoliul de retail al NEPI include 11 active cu o suprafaţă totală de 101.000 metri pătraţi, evaluată la 148 milioane Euro şi reprezentând 50% din venitul brut anual din chirii la data de 31 decembrie 2010, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea companiei. Portofoliul de birouri include 20 de proprietăţi cu o suprafaţă totală de 84.500 metri pătraţi, evaluată la 144,8 milioane de euro, reprezentând 44% din venitul brut anual din chirii la data de 31 decembrie 2010. Portofoliul industrial este compus dintr-o proprietate industrială de 23.000 metri pătraţi în Râşnov, şi o proprietate logistică de 4.800 metri pătrati în Bucureşti. La data de 31 decembrie 2010, cele două proprietăţi au fost evaluate la 17,3 milioane euro şi reprezentau 6% din venitul brut anual din chirii.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. le-am spus sa nu vina la bvb si nu m-au asculatat.

    Cea care a lucrat efectiv pentru aducerea lui NEPI a fost data afara. De ce? Ca sa fie aduse alte persoane . Ce pregatirea au? In publicitate? Cati ani..sau cate luni? Cine le-a verificat cv-ul? Numai sa fii sora lui Lupsanu este suficient? de fapt data viitoare Paiata cand mai aduci la practica un spaniol care sa nu stie o boaba de engleza are cine sa traduca acum nu? Asa sa cunoasteti dragi actionari a adus Paiata un student la practica, un spaniol care a stat in BVB si nu cunostea nici un fel de engleza. Se plimba de la un departament la altu fara sa-l poata ajuta nimeni. Probabil la asta s-a gandit paiata cand a angajat-o pe noua noastra colega.

    1. Iar ma faci sa rad dragule sau draga.Dar de ce nu vorbesti de faptul ca acest DG si aici rad cu lacrimi auzi DG cand nu stie nici cum il cheama, a adus profesori de engleza la BVB sa-i destepte putin pe salariati in English. Iar apoi la da ca tema la examen, tema sa fie facuta acasa. Hei Domnule asta era valabil numai pentru tine, tu faci temele acasa cu ce-ti spun alti nu noi. Si nu mai baga banii in cladirea in care esti chirias! Proprietarul face modificari, toarna ciment, totul este sa stii sa negociezi, insa tu esti vai de capul tau. Pune niste microfoane sa vezi ce se rade de tine. Si nu mai spune la investitori ca ai dat afara ca te faci de ras. Tema este alta. Sau poti spune ca acum ai facut angajari, sa vedem cum da.

      Dar de CV-ul lui beton ce spuneti. Aiurea pe unde a apucat, iar cand era la Praga imi spunea o cunostinta comuna suna toata ziua la BVB. Cersea angajarea la BVB atat de preocupat eta de jobul lui. Apoi 6 luni la Pensii, 7 luni la Depozitar, iti dai seama ce bine da nu? Si cel mai probabil nici un an la BVB, oare acest CA nu cere si el tinte, proiecte, oare a fost angajat numai pentru prostia din capul lui.Doamne unde este vechiul comitet, unde sunt acei oameni care aveau valoare. Dan Paul niciodata nu l-a vrut pe Vali, stia el ce stia. se pricepe la oameni. Numai FS l-a pacalit si nu inteleg cum a reusit. Voi intelegeti cum reuseste machidonul sa-i pacaleasca pe toti. Make pe tine a reusit? Te provoc Make, ne spui cum va fi la AGA, te rugam frumos.

      Stimati si dragi actionari,

      Cele doua colege date afara de Anca fara o strategie, pur si simplu nu le placea ea, au castigat. Se vor reintoarce la BVB. Dar cine va plati stimati actionari? Cheltuielile cu casele de avocatura insumeaza 20 de mii de euro plus salariile fetelor de peste un an si ceva se ajunge dupa calculelel noastre la 40 de mii de euro, cine va plati acesti bani, din ce fond si cum va raspunde Anca oare? BVB isi permite sa arunce cu banii dvs., asa aiurea si dvs. le permiteti ? Eu cred ca este timpul sa-i trageti la cheltuiala. Toparceanu spunea ca " oricine se crede geniu cand este secondat de prosti" sper ca aceasta conducere executiva sa nu va ia pe dvs. dragi actionari ca fiind prostii. Nu ar fi corect. 

      2 luni si ceva a stat acel atudent spaniol la bvb. si zambea non stop, asa se intelegea cu colegii la bvb prin zambete. Asa intelege Paiata sa aduca studenti la practica

      Intalnire secreta pentru reducere de cheltiuieli bvb. Factura nr.13369 si 13567 in valoare totala 1,704.10 eurio.La Bucurestu nu se putea discuta oare pentru economie si pentru a nu reduce salariile colegilor.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro