Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că guvernul său acceptă propunerea trimisului special al SUA în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, privind o încetare a focului în Gaza şi eliberarea de ostatici, transmit Reuters şi Xinhua, relatează Agerpres.
Potrivit postului public Kan TV, Netanyahu a făcut aceste remarci în timpul unei întâlniri cu familiile ostaticilor despre care se crede că sunt decedaţi.
Biroul lui Netanyahu nu a comentat imediat informaţia.
Gruparea militantă palestiniană Hamas a indicat în ce o priveşte mai devreme joi că a primit de la mediatori noua propunere şi o analizează.
Potrivit presei israeliene, textul acesteia prevede o încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza şi eliberarea de către Hamas a zece ostatici în viaţă. Conform noului proiect, ostaticii ar urma să fie eliberaţi în două grupuri în decurs de o săptămână. Totodată, Hamas ar trebui să predea cadavrele a 18 ostatici, în schimbul eliberării a 1.236 prizonieri şi deţinuţi palestinieni din închisori israeliene, împreună cu cadavrele a alţi 180 de palestinieni.
Conform Agerpres, noua iniţiativă americană prevede de asemenea ca distribuirea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza să fie din nou gestionată de ONU şi de organizaţiile internaţionale specializate şi ca armata israeliană să se retragă pe poziţiile deţinute înainte de începerea ultimei ofensive în martie.
Armistiţiul de două luni este destinat să faciliteze negocierile între Israel şi Hamas pentru a pune capăt conflictului care durează de aproape 20 de luni.
Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de Hamas în 7 octombrie 2023 în sudul Israelului şi soldat cu moartea a 1.218 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 57 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 23 dintre ele mai sunt în viaţă.
Armata israeliană a ripostat cu o operaţiune militară dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Această campanie militară s-a soldat până joi la prânz cu 54.249 de morţi şi 123.492 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.
Opinia Cititorului