Nicuşor Dan: ”Reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace”

S.B.
Politică / 16 august, 18:58

Nicuşor Dan: ”Reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, sâmbătă seară, că reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace iar poziţia noastră ca ţară a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei şi a principiilor legate de suveranitate şi integritate teritorială, potrivit news.ro.

El mai arată că Ucraina trebuie să îşi decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto. Frontierele internaţionale nu trebuie schimbate prin forţă, spune şeful statului.

”Reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace. Eforturile în această direcţie ale Preşedintelui Donald Trump sunt menite să oprească acest război ilegal şi să pregătească drumul spre o pace justă şi durabilă. Aceste negocieri trebuie să ţină cont de interesele Ucrainei, dar şi ale europenilor. Ucraina trebuie să îşi decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto”, subliniază preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe platforma X.

Şeful statului arată că, de aceea, este important că Preşedintele Zelenski se va duce la Washington pentru a discuta cu Preşedintele Trump despre pasii următori.

”Pentru Ucraina este, de asemenea, esenţial ca Preşedintele Donald Trump si pună presiune asupra Rusiei pentru a continua negocierile. Sprijinim eforturile sale de a organiza un summit trilateral, cu sprijin european. Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor şi infrastructurii civile trebuie să înceteze”, menţionează preşedintele.

Nicuşor Dan mai afirmă în mesaj că ”poziţia noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei şi a principiilor legate de suveranitate şi integritate teritorială şi ajungerea la o încetare necondiţionată a ostilităţilor”.

”Frontierele internaţionale nu trebuie schimbate prin forţă. În cadrul Coaliţiei de Voinţă am discutat despre asigurarea garanţiilor de securitate necesare, iar implicarea SUA anunţată de Preşedintele Donald Trump este salutară şi totodată determinantă în procesul de pace. Pentru noi rămâne esenţială menţinerea unităţii transatlantice şi a coordonarii strânse între UE, SUA, NATO asupra deciziilor următoare”, menţionează preşedintele Nicuşor Dan.

Summitul din Alaska dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, care nu a dus la o înţelegere imediată privind războiul din Ucraina, a provocat reacţii pe plan internaţional, mulţi lideri reafirmându-şi sprijinul pentru Kiev şi necesitatea menţinerii presiunii asupra Moscovei, transmite Reuters.

Mai mulţi lideri europeni au promis sâmbătă, printr-o declaraţie comună, că vor continua să sprijine Ucraina şi să menţină presiunea asupra Rusiei până la încheierea războiului, în urma summitului din Alaska dintre preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Mi-e milă de el și mi-e milă de noi. A copiat același text impus de penibilii șefi ai UE care se bagă în seamă în ceva care-i depășește.

    Halal să ne fie parteneriatul strategic cu americanii care, e clar pentru toată lumea încă normală, și-au luat mâna de pe Ucraina, chiar dacă chiar ei sub regimurile Obama și Biden i-au băgat în așa ceva.

    Prin astfel de declarații ale lui N&D, împotriva celor spuse de Trump, ne dăm singuri cu mucișorii în fasole. 

    1. Un mare noroc a dat peste tara noastra. Dupa ce niste hapciulalitici l-au descoperit si votat pe noul GANDITOR de la HAMANGIA venit din NEOLITIC, Nicusor, romanii, sunt mandri de el si asteapta ca sub conducerea lui sa revenim la perioada neolitica. Ganditorul, din scaunul lui de piatra, o are alaturi pe femeia care sta in genunchi in fata lui si el este peste TRAMP. Dupa ce ambasadorul romaniei in AMERICA, un discipol si el al ganditorului, a trait in lux pe banii romanilor, fara a produce decat vanturi, ganditorul, a adus la externe, o alta femeie care da pe gura numai prostii. Dupa vizita lui putin in alaska si primirea facuta de tramp, ganditoru a spus ca vizita este una istorica. Probabil, ca din cauza calduri din romania, scaunul ganditorului s-a cam inmuiat si cand el se scoala de pe scaun, merge intr-o rana, iar creierul nu poate functiona decat in manastiri care dau multa umbra. Uni din tribul din care face si el parte, au anuntat ca trump l-a invitat pe putin in alaska pentru a il aresta. Cand in fruntea tari ai un asemenea ganditor genial, care este atat de inteligent la fel ca nostradamus care prevede incetarea razboiului din ucraina, ne mai miram de ce romania, se dezvolta accelerat condusa de alt ganditor din oradea, numit de nicusor, care in loc sa il asculte pe cel care l-a numit, el, doreste sa dezvolte tara la fel cum o dezvolta niste africani prin niste tari foarte democrate dar mai ales bogate cam ca CIADUL sau CONGO. ROMANI, IUBITIVA conducatori, luati TAMAIE si LUMANARI, mergeti la BISERICA si RUGATIVA pentru sanatatea lor MINTALA.!

      Mult m am amuzat,păcat că e adevărat!

      Mai trebuie sa mai vina invazia lăcustelor,sa ne dam seama că nu avem DDT,de alte invazii,suntem pregătiți și avem competenți in armata,baga piraniile in Borcea și îi atacăm prin surprindere,pe sub ape,pe sub pământ! 

    Un conducator urias, a inteles totul, cata profunzime

    1. Da, era pe o pajiște suflând într-o păpădie. Nu criza economică este marele pericol ci criza României care îl are ca președinte pe acest…….nici nu știu cum să îi spun…… Un sac de gafe. Un sac de prostie.

    Ageamiu, impostor, inadecvat, penibil.

    1. Dar nu fricos ca georgescu, "daca vine dusmanul si-ti cere o bucata de pamant, ii dai, daca vine si-ti mai cere ii mai dai" sau ca potra "pe rusi nu poti sa-i bati". pfff . mama cu asa viteji..

      Oricum pt cine n-a inteles care-i treaba, astea-s declaratii pt ruzzia si putin, nu se da pamant, sprijinim Ucraina, sunt pt a ajuta Ucraina si pe Trump in negocieri, toate astea probabil se discuta impreuna cu NATO, vedem si Polonia a dat niste declaratii asemanatoare. E o negociere, nu ne inecam ca tiganul la mal. Trebuie sa parem cat mai hotarati. Chiar dc e doar o aparenta, plis minus. 

      O, da, Nicusoros e viteaz si Georgescu este fricos. Nu știu ce citești sau la ce situri de televiziune te uiți dar nevolnicul, rătăcitul, aiuritul de Nicușor nu e pe nicăieri. Nici la discuțiile strategice ale liderilor europeni care au precedat întâlnirea istorică din Alaska, nici după. Pur și simplu nimeni nu îl invită, nu îl bagă în seamă, nu îi cere părerea. România a devenit bună doar să dea câte ceva și aceasta este strategia: îl ignori pe naparstoc si când are nevoie de puțină imagine îi ceri ceva în schimb. Chiar și pentru fanii lui Nicușor, voi nu vedeți ca e groasă? Voi nu vedeți ca omul e o nulitate absoluta? O catastrofa?

    PIB ul mari Rusii e 50% din PIB ul Germaniei, 60% din PIB ul Frantei sau 40% din PIB ul UK. Cat ar mai fi rezistat economia Rusiei sa sustina poulatia imensa?

    1. Pibul e o acoperire pt inflație,preturi. Mari de consum ,iar cine se lauda cu pibul că România pe consum evun habarnist ce nu înțelege fenomenul econic!

      Dacă cu pibul ăla mare pe cap de locuitor poți cumpăra o drona in Germania și în Rusia 5,însemna că puterea de cumpărare a Rusiei e de 2.5 ori mai mare că a Germaniei!

      Sa nu vorbim cat frig îndura un neamț care plătește de 10 ori mai mult decât un rus pe încălzire,sa nu comparam mâncarea ,calitatea ei în Rusia și fostele state URSS cu calitatea lidel și vecinul bun de lângă casa,cataclisme alimentare din cauza cărora am distrus zootehnia și industria alimentaraexportand doar cereale,dar avem pibul mare! 

    Nicusor a primit texte de citit,

    in curand primeste si un partid politic nou nout, 

    dupa reteta franceza de la Macron, 

    si vor fii "salvatorii Romaniei"

    slava Macron 

    Pijamale vorbitoare.

    1. Exact.

    Trebuie sprijinit d Trump ca reamintesc tuturor ca acum 2 luni aproape abandonase ideea, si nimeni altcineva nu poate forta drumul spre armistitiu in conditiile in care Zele nu vrea! E unica sansa, se poate indeparta termenul intelegerii finale chiar si cu 50 de ani, ca in cazul Hong Kong. Noi speram ca presedintele Dan, ridicat dintre oameni simpli ca noi sa exprime dorinta poporului roman de a trai in pace cu ambele popoare inclestate in razboi. Ca vedem ca la etajele decizionale ale Europei liderii nu iau in cconsiderare deloc interesele reale ale populatiilor Europei, sa traiasca in pace! Chiar daca maine ar semna pacea, zeci de ani de acum inainte Europa trebuie sa ajute si sa finanteze Ucraina. Pace!

    Nicusoare…..culca te ca tare obosit esti din vacanta !!!!! au innebunit astia cu totii cand ajung președinți hopa prin vacante… ba suntem in recesiune in caz ca ai uitat, fa te ca lucrezi macar…. Asa ceva

    Nicușoare, lasă dracului concediul că țara este la mare ananghie sau ție nu-ți pasă. Regret că te-am votat , ești un neica nimeni.

    Hop și ventrilocul României. Asta este deja în vacanță, obosit după 4 luni de mandat. Lumea se rescrie și el umblă rătăcit (la propriu și la figurat) pe coclauri. Nu îl caută nimeni, nu îl sună nimeni, nu îl consultă nimeni. Toți știu ca nu este președinte ci o marioneta care, în plus, are un tablou complicat al sănătății mintale. Prin el România a ajuns mai rău ca niciodată. Uitați-vă la Polonia care are o voce și o prestanță.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb