Preşedintele Nicuşor Dan a transmis miercuri, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, cu ocazia Zilei Imnului Naţional, că imnul naţional îşi păstrează forţa de coeziune socială şi reprezintă un numitor comun al identităţii româneşti, atât pentru cetăţenii din interiorul graniţelor, cât şi pentru comunităţile din diaspora.
„Deşteaptă-te, române!” este mai mult decât un cântec oficial, devenind însăşi vibraţia istoriei noastre zbuciumate şi chemarea la demnitate, suveranitate şi unitate. Născut în contextul efervescenţei revoluţionare de la 1848 ca un „marş al libertăţii”, imnul a fost martorul momentelor cruciale din istoria României. A însufleţit soldaţii în Războiul de Independenţă şi a unit românii în tranşeele celor două conflagraţii mondiale, precum şi în lupta pentru dărâmarea regimului comunist şi câştigarea democraţiei în Decembrie 1989”, a afirmat Nicuşor Dan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Şeful statului a mai transmis că imnul însoţeşte rezultatele de excepţie ale românilor pe plan internaţional, în domenii precum ştiinţa, cultura sau sportul, şi reafirmă apartenenţa României la familia naţiunilor europene, potrivit mesajului publicat pe Facebook.
„Mesajul imnului rămâne la fel de actual şi pentru tinerele generaţii, ca un imbold permanent la verticalitate şi asumarea unor soluţii curajoase. Astăzi, îndemnul «Deşteaptă-te, române!» capătă valenţe profund civice prin încurajarea educaţiei, a cultivării spiritului critic, respingerea dezinformării şi implicarea activă în viaţa cetăţii”, a mai transmis preşedintele Nicuşor Dan în mesajul publicat pe Facebook.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 11:02)
Nicusoare, coeziunea sociala trebuie sa vina in primul rand de la presedinte. Tu insa, esti presedintele doar a unei parti din societatea romaneasca, in primul rand a celor care sunt proeoropeni,iar ceilalti care simt romaneste, pentru tine, ei, sunt extremisti, ca asa ai invatat tu de la MACAROANA al Frantei cu care te saruti ca doua muieri in calduri. Cam mare palaria de presedinte pentru tine, din acest motiv umbli si netuns. Bravo EOROPEANULE, ametit de la faptul ca nu stii ce a dat peste tine si cum ai ajuna presedinte. !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 12:25)
suntem romani si europeni, unde traiesti, in africa?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 12:36)
Da,da ce dracu!Ziii MULTUMESC ,bai MACAROANA DE EOROPEAN, si sa-ti aduci aminte ca RUSIA ,mereu va fi cu ochii pe noi TOTI
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 15:54)
TREBUIE SA NE APARAM ..de ormenintare asupra noastra,a Teritoriului si poporului Roman.De ziua Imnului sa ne amintim "Deateapta-te romane din somnul cel dw moarte/In care ne-adncira barbarii de Tirani"
Si speram ca baietii nostrii sa faca fata tuturor amenintarilor.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 11:26)
într-adevăr, dacă ascultam imnul ne vindecam de mizeriile, dejecțiile și diviziunea deversată zilnic de partide în media și pe internet, pe banii contribuabililor desigur.
mersi nicusoare. o sa mă trezesc în fiecare zi la 7 cind se da imnul pe TVR.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 12:46)
propunem sa se intoneze zilnic, dimineata, inainte de inceperea orelor :)
nici el nu crede ce spune :D