Noi programe de înzestrare pentru Armata României, aprobate de Guvern

F.D.
Politică / 16 noiembrie 2022

Noi programe de înzestrare pentru Armata României, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, achiziţia a 13 sisteme integrate de comunicaţii şi informatică pentru batalion şi a patru puncte de comandă tip brigadă pentru înzestrarea Armatei României, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit News.ro.

Potrivit MApN, Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care se aprobă circumstanţele şi procedura specifică de atribuire a contractului de achiziţie a produselor aferente fazei I din cadrul etapei I a programului de înzestrare "Sistem integrat de comunicaţii şi informatică pentru Batalion" (SICIB), respectiv etapei I a programului de înzestrare "Punct comandă - tip brigadă" (PC Bg).

"Documentul semnat astăzi se referă la achiziţia, prin contract multianual de furnizare, a 13 SICIB, în trei configuraţii, şi patru PC Bg, în două configuraţii, precum şi a suportului logistic iniţial aferent, care vor intra în dotarea Statului Major al Forţelor Terestre şi vor fi interoperabile cu sistemele similare din armatele ţărilor membre ale NATO. Costurile estimate de achiziţie, conform documentelor de fundamentare aprobate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, sunt de 847.606.555 lei, fără TVA, şi vor fi asigurate pe perioada de derulare a contractului multianual în limita creditelor de angajament şi a creditelor bugetare anuale pentru Ministerul Apărării Naţionale", arată sursa citată.

MAPN adaugă că hotărârea adoptată de Guvern stabileşte ca interes esenţial de securitate pentru statul român în derularea celor două programe de achiziţii constituirea, consolidarea, şi realizarea pe teritoriul naţional de capacităţi de fabricaţie, integrare, testare şi mentenanţă în domeniul militar a echipamentelor care fac obiectul înzestrării, pentru asigurarea securităţii aprovizionării, pe timp de pace, dar mai ales pe timp de criză şi război, în vederea fabricării în ţară a unor echipamente şi suitei de aplicaţii software de comandă control, a integrării finale şi testării echipamentelor aferente SICIB şi PC Bg, precum şi a realizării mentenanţei de nivel complex pe durata ciclului de viaţă.

Fabricarea şi mentenanţa pe teritoriul naţional a sistemelor şi echipamentelor SICIB şi PC Bg va asigura interoperabilitatea cu alte capabilităţi militare similare ale statelor membre NATO, participarea statului român la dezvoltarea şi susţinerea Bazei industriale şi tehnologice europene de apărare, fondată pe capacităţi, competenţă, competitivitate şi scurtarea lanţului de aprovizionare.

Potrivit MApN, ţinând cont de provocările existente în mediul de securitate, Armata României este obligată să-şi planifice achiziţiile pornind de la realitatea că "apărarea începe acasă". În acest context, Armata României şi-a asumat faptul că realizarea achiziţiilor necesare înzestrării trebuie să pornească de la necesitatea asigurării mijloacelor tehnice performante, bază a capabilităţilor eficiente în realizarea sarcinilor subscrise misiunilor de apărare şi descurajare, dar şi a securităţii aprovizionării şi protejării informaţiilor sensibile.

Programul de guvernare 2021-2024 prevede continuarea demersurilor privind dezvoltarea capabilităţilor prin implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 şi a Planului multianual de înzestrare a Armatei României prin identificarea de linii de interes prin elaborarea şi implementarea Planurilor de acţiune subsecvente şi identificarea împreună cu Guvernul României de soluţii focalizate în special pe cooptarea industriei româneşti în implementarea Planului multianual de înzestrare şi retehnologizare a acesteia pentru asigurarea unei rezilienţe militare industriale pragmatice.

Memorandumul privind măsurile pentru eficientizarea înzestrării Armatei României şi creşterea implicării industriei naţionale de apărare în realizarea înzestrării a fost aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 127/14.09.2021, iar aprobarea prealabilă a Parlamentului a fost obţinută pentru iniţierea procedurii de atribuire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro