Noile măsuri anti-COVID vor fi aplicate de duminică

S.B.
Miscellanea / 26 martie 2021

Noile măsuri anti-COVID vor fi aplicate de duminică

Noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor fi aplicate începând de duminică, a anunţat premierul Florin Cîţu, informează Agerpres.

"Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie", a scris Cîţu pe Facebook.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până la ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.

El a adăugat că, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sa inteleg din aceasta ca daca incidenta este sub 4 la mia de locuitori se poate circula toata noaptea sub cerul liber,magazinele pot fi deschise non stop,etc.De unde putem afla incidenta cazurilor de Covid-19 in localitatea in care traim?De unde stim ca aceasta incidenta este reala?Mie mi se pare ca este un fel de carantina mascata.Nu suntem nici la bal,nici la spital!

    1. nu, daca e sub 4 la mie e ora 22 pt circulatie si ora 21 pt magazine si horeca, in toate zilele

      Cred ca trebuie sa ne trimita alerta de urgenta pe telefon.Ca atunci cand vine ursul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb