Grupul finlandez Nokia Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a dat azi publicităţii a doua avertizare din ultimele două luni, apreciind că piaţa de telefonie mobilă s-a degradat mai rapid decât anticipa în avertizarea publicată la data de 14 noiembrie, transmite Reuters.
Nokia a precizat că, în prezent, se aşteaptă ca volumul de telefoane mobile vândute în trimestrul patru să scadă sub ultima sa prognoză de 330 milioane de unităţi, ceea ce înseamnă că vânzările pentru întregul an 2008 vor fi mai mici decât cifra de 1,24 miliarde de unităţi cât estima anterior. În plus, din cauza vizibilităţii insuficiente şi a scăderii cererii, Nokia subliniază că nu poate garanta menţinerea unei cote de piaţă de 38 de procente în ultimul trimestru.
"În perioada care a trecut de la data de 14 noiembrie, când Nokia a dat publicităţii o avertizare, încetinirea pieţei de telefoane mobile a continuat mai rapid decât se estima. Industria continuă să sufere de pe urma efectelor reducerii cheltuielilor de consum la nivel global, volatilităţii cursului de schimb şi diminuarea creditului", a anunţat firma într-un comunicat.
Pentru 2009, Nokia se aşteaptă ca volumul vânzărilor de telefonie mobilă să scadă cu cel puţin cinci procente comparativ cu nivelul din acest an. "2009 va fi un an provocator pentru industria noastră, cu toate acestea dispunem de o bază solidă şi credem că vom continua să ne consolidăm poziţia noastră pe multe fronturi", a declarat directorul general de la Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo.