Nominalizarea Noricăi Nicolai a fost trimisă la Cotroceni

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 decembrie 2007

Nominalizarea Noricăi Nicolai a fost trimisă la Cotroceni

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a transmis ieri preşedintelui Traian Băsescu propunerea privind nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei, au declarat surse guvernamentale. Biroul Politic Central al PNL, reunit ieri, a decis să o propună pe Norica Nicolai, vicepreşedinte al formaţiunii, pentru postul de ministru al Justiţiei. "În Biroul Politic, Călin Popescu-Tăriceanu a făcut propunerea privind-o pe colega noastră, doamna senator şi vicepreşedinte al partidului Norica Nicolai, şi această propunere a fost supusă unui vot secret al Biroului. Din 29 de membrii prezenţi s-au pronunţat 28", a declarat, la finalul şedinţei conducerii liberale, vicepreşedintele Crin Antonescu. Potrivit unor surse liberale, votul nefavorabil i-a aparţinut deputatului Dan Radu Ruşanu. Senatorul liberal Norica Nicolai a afirmat, după votul acordat de colegii de partid, că nu va fi un ministru partizan. "Nu este uşor să începi un proiect românesc în materie de Justiţie cu un an înainte de finalizarea unui mandat politic de guvernare. (...) Nu vreau să-şi imagineze cineva că voi fi un ministru partizan, că voi conduce un minister în beneficiul strict politic", a spus Norica Nicolai, adăugând că a decis să-şi asume această răspundere pentru că este un "om de lege, fost magistrat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb