NOU MAXIM ISTORICInvestitorii se refugiază în aur de teama situaţiei din SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Preţul aurului a crescut, ieri, la un nou nivel maxim istoric, la bursele metalelor din Londra şi New York, investitorii căutând un refugiu în condiţiile în care se tem că Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată.

Preţul aurului cu livrare imediată a atins recordul maxim de 1.625,70 dolari uncia la Londra, după care a mai pierdut teren, ajungând la 1.621,40 dolari/uncie, nivel cu 0,1% mai mare decât cel de marţi.

La Comex New York, cotaţia aurului cu livrare în decembrie a atins recordul de 1.628,10 dolari uncia, după care a ajuns la 1.627,50 dolari uncia la ora 10.04, preţ cu 0,5% mai mare faţă de ziua precedentă.

Recordul anterior a fost stabilit luni, când aurul a depăşit 1.624 dolari/uncie pe ambele pieţe.

În opinia analiştilor, lumea aşteaptă ca plafonul datoriei SUA să fie ridicat, însă povara debitelor nu va dispărea odată cu acordul care ar putea fi stabilit în acest sens. În schimb, spun analiştii, dacă parlamentarii americani nu vor ajunge la un acord pentru majorarea plafonului de îndatorare, pieţele vor suferi un şoc.

La începutul săptămânii, preşedintele SUA, Barack Obama, declara că impasul în care se află parlamentarii americani reprezintă "un joc periculos", care poate cauza o criză economică majoră. În plus, agenţiile de evaluare Moo-dy"s Investors Service, Standard & Poor"s şi Fitch Ratings au avertizat că vor reduce calificativul SUA, care se află la nivelul de top "AAA", în cazul în care eşecul ridicării plafonului de îndatorare ar genera intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată.

De menţionat că piaţa aurului este impulsionată şi de faptul că, astăzi, lucrătorii minelor sud-africane "AngloGold Ashanti" Ltd., "Harmony Gold Mining" Ltd. şi "Gold Fields" Ltd. se vor alătura unei mişcări greviste lansate de angajaţii din sectorul petrolier, cel al cărbunelui şi diamantelor, care cer majorări salariale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Legal Accelerators

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie