Nu mai sunt cereale pe piaţă

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 31 iulie 2012

Nu mai sunt cereale pe piaţă

Baciu, LAPAR: Agricultorii nu-şi mai vând producţia pentru că nu cunosc viitorul

Agricultorii nu-şi mai vând cerealele, pentru că nu ştiu ce le rezervă viitorul, ne-a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Domnia sa ne-a precizat că fermierii sunt conştienţi de faptul că producţia de porumb va fi una aproape de zero (în prezent, 80% din culturile de porumb sunt compromise) şi că, având în vedere şi rezultatele slabe în ceea ce priveşte recolta de grâu, producătorii au ales să păstreze cerealele pe care le au în stoc, "pentru a ţine de preţ". Acest lucru înseamnă că cerealele se vor scumpi, potrivit domnului Baciu, care ne-a precizat: "Grâul costă, acum, în port, 1,2 lei/kg. Este posibil ca în jurul Sărbătorilor să ajungă la 2 lei. Şi la porumb situaţia este aceeaşi. Dacă acum piaţa este atât de ridicată, până la anul nu are cum să scadă, dimpotrivă".

Domnia sa ne-a spus că şi exporturile au început să scadă, subliniind că producţia de grâu, care este la jumătatea celei de anul trecut, nu este suficientă pentru a acoperi consumul: "Din cele 3,9 milioane de tone de grâu cât am făcut în acest an, circa 600.000 de tone sunt pentru sămânţă, în jur de un milion de tone se află în gospodăriile individuale pentru autoconsum, trei milioane de tone reprezintă necesarul pentru pâine şi produsele de panificaţie, iar circa un milion de tone de grâu ar trebui să meargă în furajerie. Aşadar, nici măcar nu ne ajunge producţia de grâu pentru necesarul intern, nu mai punem problema de exporturi... Din decembrie-ianuarie vom fi nevoiţi să importăm".

Tabără: Minimalizarea producţiei de anul trecut este gest copilăresc

Anul acesta, producţia de grâu a fost de 3,9 milioane de tone, iar în 2011 aceasta s-a ridicat la 7,1 milioane tone, ne-a declarat Laurenţiu Baciu, subliniind că declaraţiile ministrului agriculturii Daniel Constantin, potrivit cărora în 2012 am produs 4,7 milioane de tone de grâu şi anul trecut 5,7 milioane tone, au fost făcute în scop politic, pentru "a da bine" la referendumul de duminică.

Valeriu Tabără, fost ministru de resort, ne-a confirmat acest lucru, precizând că datele prezentate de Daniel Constantin sunt cele din 2010 şi opinând că minimalizarea rezultatelor din agricultură de anul trecut este un gest "copilăresc, pueril".

Valeriu Tabără ne-a spus: "Producţia reală a fost chiar mai mare decât cea raportată. Pe lângă cele 7,1-7,2 milioane de tone de grâu, se mai adaugă şi circa 800.000-1,2 milioane de tone de la micii producă-tori. Am şi date care probează că nici marii producători nu şi-au raportat în totalitate producţia". Daniel Constantin a declarat, vineri, că fostul ministru de resort Valeriu Tabără a anunţat date false pentru producţia din 2011, subliniind: "Dacă a anunţat domnul Tabără 7 milioane de tone, înseamnă că 1,3 milioane de tone le-a băgat dânsul în altă parte. Producţia care există în statisticile ministerului este de 5,7 milioane de tone de grâu".

Valeriu Tabără a declarat, în septembrie 2011, la bilanţul unui an de mandat, că, printre realizări, s-a numărat şi producţia record de cereale. Potrivit fostului ministru al agriculturii, deşi suprafaţa cultivată cu grâu a fost de 1,97 milioane de hectare, cu 9% mai mică decât în anul anterior, recolta din 2011 a fost de aproape 7,2 milioane de tone, cu 24% mai mare decât cea obţinută în 2010.

Valeriu Tabără a anunţat atunci producţii record şi la porumb (de 12 milioane de tone), floarea-soarelui, struguri, legume şi fructe.

Tabără: Trebuie să cerem ajutor financiar Uniunii Europene

Seceta extinsă la nivel naţional impune adoptarea unor măsuri severe şi extraordinare, consideră Valeriu Tabără, care apreciază: "Dacă seceta nu va fi atenuată printr-un sis-tem de susţinere, efectele acesteia se vor regăsi în economie. Faptul că fermierilor li s-a oferit 1,5 lei pe kg de grâu de panificaţie este ceva grav. Când preţul sare de un leu pe kg, atunci sunt probleme".

În aceste condiţii, autorităţile ar trebui să declare starea de urgenţă şi să facă demersuri urgente către UE, în vederea acordării unui sprijin financiar.

Ţara noastră ar trebui să ia şi alte măsuri, în opinia domnului Tabără, care ne-a declarat: "Va trebui să se acorde compensaţii pentru cheltuielile pierdute. Cred că ar trebui o lege a asigurărilor. De asemenea, este nevoie de dezvoltarea unui fond de risc cu constribuţie din TVA şi accize încasate pe cereale. Totodată, trebuie să se discute cu fermierii despre partea tehnologică, pentru că sunt unii agricultori care nu îngrijesc aşa cum trebuie culturile şi atunci seceta îi loveşte mai tare".

Rezervele de stat nu sunt suficiente

Mărirea rezervei de stat în domeniu este o altă măsură care ar trebui luată la nivelul ţării noastre, ne-a mai spus Valeriu Tabără. Potrivit domniei sale, acest subiect a fost dis-cutat şi în timpul mandatului domniei sale.

Oficial, rezerva de stat se ridică, în prezent, la circa 300.000 de tone de grâu, după cum sus-ţine domnul Tabără, care apreciază, însă, că, în realitate aceasta se ridică la aproximativ 600.000 de tone. Fostul ministru de resort este de părere că această rezervă ar trebui mărită până la 1,2 milioane de tone.

În timpul comunismului, rezervele de stat erau imense, suficiente pentru acoperirea necesarului pentru minim şase luni, ne-a spus Laurenţiu Baciu, care a adăugat că, în prezent, aceste rezerve nu ajung decât pentru o perioadă de două săptămâni.

"Înainte, 30% din suprafaţa României era irigată. Niciodată nu s-a pus problema crizei alimentare", a mai apreciat preşedintele LAPAR.

În condiţiile prezentate, cel mai probabil că animalele se vor scumpi, o mare parte din crescători alegând să sacrifice din efectivul de animale, consideră Laurenţiu Baciu.

Gheorghe Caruz, fost preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Porci din România (ACPR), ne-a confirmat acest lucru, precizând că, în prezent, cres-cătorii de porci folosesc încă cereale din producţia de anul trecut: "Acum, porcii costă, în viu, în jur de 6,2-6,3 lei/kg, dar preţurile vor creşte dacă nu vom mai avea cereale. În schimb, preţul cărnii de porc ar putea să scadă, în perioada Sărbătorilor, pentru că mulţi fermieri vor alege să-şi taie animalele şi oferta va creşte, iar preţul în piaţă este creat de cerere şi ofertă".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Doua saptamani rezerva? Cred ca orice gospodina are in camara mancare pentru peste doua saptamani. Cinvea de la stat ar trebui arestat pentru aceasta situatie. Practic statul ne lasa fara mancare daca se intimpla ceva si mai grav in economie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro