Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania şi China, transmite Bloomberg, care afirmă cele ce urmează.
Raportul anual ''World Wealth Report'', publicat miercuri de firma de consultanţă Capgemini, arată că numărul persoanelor cu active investibile de cel puţin un milion de dolari a crescut cu 2,6% în 2024, până la 23,4 milioane, cel mai ridicat nivel de la începutul publicării raportului Capgemini, în 1997. Această creştere s-a datorat în principal avansului numărului de persoane ultra-înstărite, cele care au active investibile de cel puţin 30 de milioane de dolari, al căror număr a crescut cu 6,2% în ritm anual.
De asemenea, averea celor mai bogaţi oameni ai planetei a urcat şi ea până la un total estimat la 90.500 miliarde de dolari, în creştere cu 4,2% în ritm anual. Şi în acest caz este vorba de cel mai ridicat nivel înregistrat după 1997.
Numai Statele Unite singure au creat 562.000 de milionari anul trecut, un avans de 7,6% comparativ cu 2023, pe măsură ce entuziasmul cu privire la Inteligenţa Artificială şi reducerea dobânzilor de către Fed au impulsionat bursele americane, astfel că indicii Nasdaq, Dow Jones şi S&P 500 au atins noi maxime istorice. În prezent, cea mai mare economie a lumii numără 7,9 milioane de milionari.
În alte părţi, regiunea Asia-Pacific a înregistrat o creştere de 2,7% a numărului de milionari, tot graţie performanţelor burselor şi relaxării politicii monetare, în timp ce populaţia de milionari din Orientul Mijlociu a scăzut cu 2,1%, din cauza ieftinirii petrolului.
În Europa, volatilitatea de pe piaţa bursieră şi creşterea economică anemică a dus la consolidarea avuţiei la cel mai ridicat nivel, numărul celor cu o avere de cel puţin 30 de milioane de dolari a crescut cu 3,5%, în timp ce populaţia totală de milionari a scăzut cu 2,1%. Numai Franţa a pierdut 21.000 de milionari. Germania a rămas al treilea mare hub pentru milionari, cu aproximativ 1,6 milioane, în scădere cu aproximativ 40.000 de persoane comparativ cu 2023, potrivit sursei citate.
În topul ţărilor cu cei mai mulţi milionari, Statele Unite sunt urmate de Japonia, cu puţin sub patru milioane de milionari. Împreună cu Germania şi China, cele patru ţări regrupează aproape două treimi (64,5%) din numărul milionarilor din întreaga lume.