Numărul solicitărilor iniţiale de ajutor de şomaj din SUA continuă să scadă

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 septembrie

Piaţa muncii din Statele Unite a continuat să se amelioreze săptămâna trecută, numărul americanilor care au depus cereri iniţiale de ajutor de şomaj scăzând la un nou minim post-pandemie de 310.000, potrivit datelor publicate ieri de Departamentul american pentru muncă. Nivelul este în continuare ridicat, însă scăderea de săptămâna trecută vine în continuarea unor scăderi susţinute în lunile precedente. Totodată, cererile de continuare a plăţii ajutorului de şomaj au scăzut săptămâna trecută la 2,78 milioane, de la 2,8 milioane în săptămâna anterioară.

Cele 310.000 de cereri noi pentru ajutoare de şomaj au fost depuse în săptămâna ce s-a încheiat în data de 4 septembrie. Scăderea este una nu tocmai masivă, comparând cu nivelul de 345.000 înregistrat în săptămâna precedentă, însă evoluţia este pozitivă având în vedere faptul că SUA se confruntă cu un val patru de infectări puternic. Recordul absolut de 6,87 milioane de cereri a fost atins în ultima săptămână din martie 2020. Analiştii se aşteptau la un număr de 335.000 de cereri săptămâna trecută.

Amintim că economia americană a creat doar 235.000 de locuri de muncă în august, mult sub estimările iniţiale. Raportul privind piaţa muncii aferent lunii august a arătat ce deşi economia şi piaţa muncii continuă să-şi revină, drumul redresării este mai îndelungat, mai ales în condiţiile în care valul patru al infecţiilor cu Covid-19 ar putea aduce o relativă încetinire a activităţii economice.

În prezent, circa 8,4 milioane de americani sunt înregistraţi şomeri, iar alte date publicate la mijlocul săptămânii au arătat că în economia americană exista, la finalul lunii iulie, un număr record de 10,9 milioane de locuri de muncă vacante. Discrepanţa provine, cel mai probabil, din faptul că ajutoarele de şomaj oferite în perioada pandemică au fost generoase (dar vor expira în această lună), respectiv ca urmare a fricii de infectare cu Covid-19.

De notat că oficialii Rezervei Federale (Fed) a SUA au tot afirmat în ultimele săptămâni că se pregăteşte retragerea graduală a sprijinului oferit economiei prin injecţiile lunare de lichiditate în sumă de 120 de miliarde de dolari, achiziiţii de titluri de stat şi obligaţiuni ipotecare. Asta şi în condiţiile în care inflaţia în SUA a ajuns la o rată anuală de 5,4% în luna august, iar dobânda-cheie este la 0,00-0,25%.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, la rândul său, ieri , că a decis reducerea graduală a ritmului de achiziţii de active operate prin programul său pandemic de achiziţie de active (Pandemic Emergency Purchase Programme - PEPP), de la ritmul lunar de 80 de miliarde de euro. Pieţele financiare au reacţionat bine la decizie, nefiind afectate, semn că decizia era inclusă în preţuri.

Banca de investiţii UBS anticipa înainte de decizia de ieri o scădere a achiziţiilor lunare de aproximativ 20 de miliarde de euro, de la 70-80 de miliarde de euro la 50-60 de miliarde de euro.

Totodată, Steven Major, economist al băncii HSBC, consideră că până şi anul 2023 ar putea fi prea devreme pentru ca Fed să majoreze dobânzile. Major se aşteaptă totuşi la o reducere a achiziţiilor de active începând cu finalul acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro