Românii se prezintă duminică la urne pentru a-l desemna pe şeful statului, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o gravă criză politică şi economică, scrie sâmbătă cotidianul francez L"Humanite, precizând, potrivit NewsIn, că învingătorul scrutinului va trebui să înfrunte neîncrederea cetăţenilor.
Cu o zi înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, românii par puţin interesaţi de scrutin, pe care îl consideră departe de preocupările lor zilnice, afirmă autorul articolului din cotidianul francez.
Numeroşi analişti se tem de un puternic absenteism la alegerile de duminică, precizează L"Humanite, care reaminteşte că la alegerile legislative din 2008 doar 39% dintre alegători s-au prezentant la urne, iar prezenţa a fost şi mai scăzută la alegerile europene (doar 28%).
"Niciunul dintre cei trei candidaţi aflaţi pe primele locuri în sondaje nu pare să se preocupe de noi. Preferă confruntarea pe platourile de televiziune, în loc să-şi prezinte fiecare alegătorilor proiectul ca viitor şef al statului", spune pe un ton critic Vasile, în vârstă de 35 de ani, aflat în şomaj de câteva săptămâni.
"Încearcă, înainte de toate, să rămână la putere şi să-şi apere interesele personale", declară şi Cornel Nistorescu, citat de L"Humanite.
Publicaţia franceză subliniază că economia României, care suferă consecinţele politicii ultraliberale desfăşurate de liderii ţării, este în prezent una dintre cele mai afectate de criză din Uniunea Europeană. "Am distrus fostul sistem fără a-l înlocui cu altul. La începutul anului 2000, capitalurile străine au investit în economia financiară şi nu în economia reală. În consecinţă, acest sistem se bazează pe două lucruri: comerţ şi bănci, care aparţin companiilor financiare din Europa de Vest. Acestea din urmă au creat un consum artificial", explică pentru L"Humanite Ilie Şerbănescu, fost ministru pentru reforme economice în guvernul Victor Ciorbea.
"Nimeni nu regretă regimul Ceauşescu, dar, după 20 de ani, democraţia ne-a costat enorm. Promisiunile unui trai mai bun ne lasă un gust amar. Doar o categorie de privilegiaţi profită", spune Ana, o tânără de 39 de ani din Bistriţa, pentru jurnalistul francez, care constată că perioada de tranziţie începe să fie lungă pentru mulţi dintre români.















































