Obama avertizează în privinţa politicilor „haotice” ale lui Trump şi le cere democraţilor să riposteze

R.S.
Internaţional / 2 noiembrie, 10:23

Obama avertizează în privinţa politicilor „haotice” ale lui Trump şi le cere democraţilor să riposteze

Fostul preşedinte american Barack Obama l-a criticat sâmbătă pe Donald Trump pentru politicile sale „haotice” şi a avertizat asupra pericolelor care ameninţă democraţia americană, făcând campanie pentru democraţi înaintea unor alegeri regionale cu valoare de test, relatează AFP.

La nouă luni de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, s-a îmbunătăţit oare situaţia celor care au vrut să „îşi încerce norocul” cu el? a întrebat retoric fostul preşedinte, aflat la la Norfolk, în Virginia (est).

„Economia funcţionează mai bine pentru voi? Pentru că cu siguranţă s-a îmbunătăţit pentru (Donald) Trump şi familia sa”, a continuat Obama. „Pentru familiile obişnuite, costurile nu au scăzut, ci au crescut, din cauza acestei politici tarifare haotice”, a adăugat el, referindu-se la taxele vamale impuse de Trump.

Barack Obama, care rămâne o figură influentă în cadrul Partidului Democrat, a urcat pe scenă în aplauzele publicului din Virginia, apoi din New Jersey, pentru a susţine doi candidaţi la funcţia de guvernator. Rezultatele acestor alegeri, care vor avea loc marţi, vor fi analizate dincolo de sfera locală şi vor servi, într-o oarecare măsură, ca barometru înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 2026.

Până în acest weekend, Barack Obama a jucat un rol relativ discret în campania electorală. Sâmbătă, el a venit să susţină candidatura fostei membre a Congresului Abigail Spanberger, care este favorită în Virginia, şi a actualei membre democrate a Camerei Reprezentanţilor Mikie Sherrill din New Jersey, care se află la egalitate cu republicanul Jack Ciattarelli.

Fostul preşedinte (2009-2017) a abordat pe larg politica americană, împărtăşind îngrijorările sale. „Nu este nevoie să speculăm asupra pericolelor care ameninţă democraţia noastră: ele sunt foarte reale”, a avertizat el.

El i-a criticat pe republicanii din Congres, care, potrivit lui, „refuză să se opună preşedintelui (Trump) chiar şi atunci când ştiu că acesta depăşeşte limitele” şi s-a declarat, de asemenea, îngrijorat de faptul că instanţa supremă a ţării nu arată „nicio voinţă de a controla excesele acestei administraţii”.

Fostul preşedinte Barack Obama a promovat candidaţii democraţi la funcţia de guvernator în cele două state îndemnând alegătorii să respingă în alegerile de săptămâna viitoare ceea ce el a numit „anarhia şi imprudenţa” administraţiei preşedintelui Donald Trump.

Obama, preşedintele cu două mandate care se bucură în continuare de o mare popularitate în rândul democraţilor, a formulat acuzaţii dure la adresa administraţiei Trump în cadrul mitingurilor electorale la care a participat sâmbătă. „Să recunoaştem, ţara noastră şi politica noastră se află într-o situaţie destul de sumbră în acest moment”, a declarat Obama în faţa unei mulţimi entuziaste de susţinători ai lui Spanberger la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virginia. „Este greu să ştii de unde să începi”, a spus el, „pentru că în fiecare zi Casa Albă oferă oamenilor o nouă porţie de ilegalitate, imprudenţă, răutate şi pur şi simplu nebunie”.

El a mărturisit că a fost surprins de rapiditatea cu care liderii de afaceri, firmele de avocatură şi universităţile au ales să-şi „plece capul” pentru a-l mulţumi pe Trump.

„E ca şi cum fiecare zi ar fi Halloween, doar că sunt numai farse şi niciun cadou”, a spus Obama la mitingul din Newark, New Jersey.

Fostul preşedinte a recurs ocazional la sarcasm când a menţionat deciziile lui Trump, cum ar fi renovarea Casei Albe în contextul continuării blocajului federal. „Sincer să fiu, el s-a concentrat pe unele probleme critice, cum ar fi pavarea Grădinii cu Trandafiri, pentru ca oamenii să nu se murdărească pe pantofi, şi construirea unei săli de bal de 300 de milioane de dolari”, a spus Obama.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Obama, in raport cu Trump a fost o nulitate, un Presedinte emasculat, fara coerenta si fara efecte. Trump va schimba lumea.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. In rau o va schimba!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      " a fost surprins de rapiditatea cu care liderii de afaceri, firmele de avocatură şi universităţile au ales să-şi „plece capul” pentru a-l mulţumi pe Trump." asa au aparut dictaturile,asa-zisii anticomunisti nu au fost primiti sau au intarziat sa intre in primele zile in barca kgb-ului ,toti legionarii au devenit membri marcanti ai comunistilor,primari,activisti , cel mai mare bolsevic a fost zelinski =zelea codreanu(nume schimbat din zelinski in zelea) pe mama lui o chema brunner roman get-beget legionarul asta, nu avea niciun gram de sange de roman la fel de bolsevic a fost lacheul horia sima ticalosii astia doi au sapat la temelia statului roman si au reusit sa-l distruga am pierdut teritorii importante,am ajuns colonie bolsevica ,legatura boschetarilor,asistatilor social in general al bolsevicilor numiti haur cu legiunea este coordonata de la moscova ,da capo al fine a fost si este o miscare condusa de spionii rusi impotriva intereselor Romaniei

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Obama și tragi apa... E perioada in care a făcut marea reformă a toaletelor, in care bieții au putut mergea fete și fetele la băieți... A , a inventat și baia pt neutri. Un om cu mari realizări.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3947
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7713
Gram de aur (XAU)Gram de aur566.1560

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb