ONU acuză Israelul că a ales deliberat să-i priveze pe palestinienii din Gaza de mijloacele de supravieţuire

A.B.
Internaţional / 4 iunie, 20:52

ONU acuză Israelul că a ales deliberat să-i priveze pe palestinienii din Gaza de mijloacele de supravieţuire

Şeful Biroului ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA), Tom Fletcher, a denunţat miercuri drept „alegeri deliberate” deciziile Israelului care au condus la privarea populaţiei din Fâşia Gaza de bunuri esenţiale pentru supravieţuire, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează. Declaraţiile vin în contextul unui nou incident mortal petrecut marţi, când zeci de palestinieni au fost ucişi în apropierea unui centru de distribuţie a ajutoarelor.

„Zeci de decese au fost raportate în spitale după ce forţele israeliene au anunţat că au deschis focul. Acesta este rezultatul unei serii de alegeri deliberate care au privat sistematic două milioane de persoane de bunuri esenţiale pentru supravieţuire”, a transmis Fletcher într-un comunicat.

Situaţia umanitară din Gaza s-a agravat miercuri, odată cu închiderea centrelor de ajutor gestionate de Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel. Armata israeliană a avertizat că drumurile către aceste centre sunt „zone de luptă”, iar GHF a suspendat activitatea după mai multe incidente mortale în apropierea punctelor sale de distribuţie.

Unul dintre aceste incidente a avut loc marţi în sudul Fâşiei Gaza, unde 27 de persoane au fost ucise după ce trupele israeliene au deschis focul în apropierea unui centru GHF. Armata israeliană a declarat că investighează cazul.

„Lumea este martoră, zi de zi, la scene oribile în care palestinienii sunt împuşcaţi şi ucişi în timp ce încearcă doar să se hrănească”, a declarat Fletcher, reluând apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru anchete independente care să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi, conform sursei citate.

Fletcher a cerut autorităţilor israeliene să permită accesul nerestricţionat al ajutoarelor umanitare în Gaza, subliniind că ONU are „echipele, planul, mijloacele şi experienţa” necesare pentru a interveni.

„Deschideţi toate punctele de trecere. Lăsaţi să intre ajutoare vitale la scară largă. Ridicaţi restricţiile privind tipul şi cantitatea de ajutoare pe care le putem livra. Asiguraţi-vă că nu sunt întârziate şi blocate convoaiele noastre. Eliberaţi ostaticii. Implementaţi încetarea focului”, a transmis oficialul ONU.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb