ONU deplânge contribuţiile financiare insuficiente anunţate de donatori la conferinţa de la Geneva dedicată Yemenului

J.P.
Internaţional / 02 martie

ONU deplânge contribuţiile financiare insuficiente anunţate de donatori la conferinţa de la Geneva dedicată Yemenului

Contribuţii financiare "dezamăgitoare" destinate Yemenului, ţară devastată de război şi aflată în pragul foametei, sunt echivalente cu o condamnare la moarte şi-au exprimat luni regretul oficialii ONU, la finalul conferinţei internaţionale în care s-au strâns doar 1.7 miliarde de dolari, informează AFP, citat de Agerpres.

Guverne şi donatorii individuali au participat la o întâlnire virtuală organizată de Elveţia şi ONU la Geneva, în contextul în care violenţele dintre rebelii houthi susţinuţi de Iran şi guvernul sprijinit de Arabia Saudită escaladează în Marib, nordul Yemenului.

În deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut donatorilor să acorde asistenţă financiară în valoare de 3.85 miliarde de dolari (aproximativ 3.18 miliarde de euro) pentru a preveni situaţia în care foametea va cuprinde cu totul Yemenul, această ţară foarte săracă din Peninsula Arabică unde "copilăria este un iad".

"Rezultatul reuniunii de astăzi (...) este dezamăgitor", şi-a exprimat regretul Guterres, explicând că angajamentele sunt mai mici decât contribuţiile financiare din 2020, care la rândul lor au fost cu 1.5 miliarde în minus faţă de totalul de 3.4 miliarde de dolari necesari.

"Milioane de copii, femei şi bărbaţi din Yemen au nevoie disperată de ajutor pentru a supravieţui. Reducerea asistenţei echivalează cu o pedeapsă cu moartea", a deplâns într-un comunicat situaţia secretarul general al ONU.

"Le mulţumesc celor care s-au angajat cu generozitate şi le cer celorlalţi să se gândească din nou la ce pot face pentru a contribui la prevenirea celei mai grave foamete pe care lumea a cunoscut-o în ultimele decenii", a insistat Antonio Guterres.

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock, a rezumat situaţia în cadrul unei conferinţei de presă virtuale:"Banii pe care i-am strâns astăzi nu vor fi suficienţi pentru a face faţă foametei".

Conflictul, declanşat în 2014 de o ofensivă a rebelilor care au cucerit zone mari din teritoriul ţării, a ucis zeci de mii de oameni şi a împins milioane de yemeniţi în pragul foametei.

Situaţia umanitară din Yemen este cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU. Unele din contribuţiile financiare anunţate luni, inclusiv 191 milioane dolari din partea SUA şi 430 milioane dolari din partea Arabiei Saudite, sunt mai mici decât cele din 2020. Pe de altă parte, Germania şi-a sporit contribuţia, anunţând un ajutor în valoare de 200 de milioane de euro.

Potrivit celor mai recente date furnizate de ONU, peste 16 milioane de yemeniţi, adică aproximativ jumătate din populaţia de 29 de milioane de locuitori, sunt expuşi riscului foametei anul acesta. Aproape 50.000 dintre aceştia "mor deja de foame în condiţii apropiate de foamete", iar 400.000 de copii sub cinci ani ar putea muri de malnutriţie acută "fără tratament de urgenţă".

În septembrie 2020, ONU a dezvăluit că ajutorul esenţial din Yemen a fost redus în 300 de centre de sănătate din cauza absenţei finanţării, iar peste o treime din programele sale umanitare majore au fost reduse sau întrerupte.

Mai multe organizaţii umanitare şi-au exprimat frustrarea la sfârşitul conferinţei de luni.

"Yemenul are nevoie disperată de o creştere, nu de o reducere a asistenţei", a declarat într-un comunicat Muhsin Siddiquey, directorul Oxfam pentru Yemen.

Conferinţa de la Geneva a fost organizată într-un moment în care SUA încearcă să se angajeze din nou în dialog pentru rezolvarea conflictului.

Washingtonul i-a retras pe rebelii houthi de pe lista organizaţiilor teroriste şi a încetat să susţină intervenţia în Yemen, din 2015, a unei coaliţii conduse de Arabia Saudită care sprijină militar guvernul yemenit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro