ONU şi-a revizuit drastic planul de ajutor umanitar pentru acest an

T.B.
Internaţional / 16 iunie 2025

ONU şi-a revizuit drastic planul de ajutor umanitar pentru acest an

ONU a anunţat luni o revizuire drastică a planului său de ajutor umanitar global pentru acest an, din cauza "celor mai grave scăderi de finanţare care au lovit vreodată sectorul umanitar", potrivit unui comunicat citat de AFP, conform cărora relatăm informaţiile următoare.

Noul plan de 29 de miliarde de dolari, comparativ cu 44 de miliarde de dolari solicitate anterior de ONU pentru 2025, trebuie să "hiper-prioritizeze" ajutorul pentru 114 milioane de oameni, potrivit comunicatului publicat de agenţia de coordonare umanitară a ONU (OCHA).

Întregul sector umanitar global a fost bulversat de decizia preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt sau reduce ajutorul financiar american în străinătate. Statele Unite au fost anterior cel mai mare donator de ajutor pentru dezvoltare sub toate formele sale, iar reducerile drastice de finanţare au avut consecinţe dramatice pentru ajutorul de urgenţă, vaccinare şi distribuirea de medicamente pentru combaterea SIDA.

Directorul OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), Tedros Adhanom Ghebreyesus, printre mulţi alţii, a denunţat o decizie care ar putea costa milioane de vieţi.

Însă Statele Unite nu sunt singurele în cauză: multe ţări donatoare şi-au redus ajutorul pentru a se concentra pe alte priorităţi, în contexte economice uneori dificile, notează AFP.

Potrivit OCHA, ONU a reuşit să strângă doar 5,6 miliarde de dolari din cele 44 de miliarde de dolari solicitate iniţial, adică 13% din total, în contextul în care aproape că a trecut jumătate din an şi crizele umanitare s-au înmulţit: în special Sudan, Gaza, Republica Democrată Congo şi Myanmar.

"Am fost forţaţi să facem o triere a celor care să supravieţuiască", a denunţat Tom Fletcher, subsecretar general pentru afaceri umanitare şi coordonator pentru ajutoare de urgenţă.

"Calculele sunt crude, iar consecinţele sunt sfâşietoare. Prea mulţi oameni nu vor primi ajutorul de care au nevoie, dar vom salva cât mai multe vieţi posibil cu resursele care ne sunt oferite", a promis el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb