OPINIE Mainstreamul politic, pe marginea prăpastiei: AUR nu este cauza, ci efectul

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 21 iulie

Mainstreamul politic, pe marginea prăpastiei: AUR nu este cauza, ci efectul

English Version

Dan Dungaciu, prim-vicepreşedintele AUR, a declarat duminică seară la Realitatea Plus că partidele mainstream, PSD şi PNL, vor dispărea treptat din politica românească şi că toată criza politică din acest moment nu reprezintă altceva decât începutul sfârşitului acestor formaţiuni politice.

Afirmaţiile liderului AUR sunt dure, dar credem că partidele mainstream nu au murit încă. Ele se îndreaptă, potrivit recentelor sondaje politice, cu paşi repezi spre irelevanţă, din propria lor vină. PSD şi PNL au reuşit, după ani de guvernare comună, să îşi piardă aproape complet identitatea politică, să îşi încalce promisiunile electorale şi să transforme stabilitatea invocată obsesiv într-o simplă formulă pentru conservarea funcţiilor şi privilegiilor. În acest timp, AUR a crescut constant, nu pentru că ar fi descoperit vreo reţetă politică miraculoasă, ci pentru că a ocupat spaţiul abandonat de partidele care au guvernat şi care au refuzat să mai asculte ce se întâmplă în societate.

Actualele partide mainstream se amăgesc dacă îşi închipuie că AUR poate fi oprit prin etichete sau printr-un nou cordon sanitar. Când un partid ajunge la aproape 40% în sondajele privind intenţia de vot a alegătorilor, nu mai vorbim despre un accident electoral şi nici despre o formaţiune aflată la marginea societăţii. Vorbim despre milioane de cetăţeni nemulţumiţi de taxe, de inflaţie, de administraţia ineficientă, de sinecuri, de privilegiile politicienilor şi de sentimentul că România este guvernată fără nicio legătură cu interesele lor.

Mai mult, reunirea PSD, PNL, USR şi UDMR într-o formulă politică menită doar să împiedice accesul AUR la guvernare nu ar face decât să confirme mesajul suveraniştilor: că toate partidele mainstream sunt, în realitate, componente ale aceluiaşi sistem. Un asemenea cordon sanitar ar putea rezolva temporar aritmetica parlamentară, dar nu ar rezolva nimic din problemele care au dus la creşterea AUR. Dimpotrivă, dacă viitoarea guvernare ar continua cu majorarea taxelor, reformele amânate, numirile politice şi împărţirea funcţiilor, partidul lui George Simion s-ar putea apropia de majoritatea absolută.

Soluţia pentru redresarea mainstreamului nu este o nouă strategie de comunicare, ci schimbarea modului în care se face politică. PSD trebuie să decidă dacă mai este un partid social-democrat sau doar o federaţie de interese locale, PNL trebuie să demonstreze că mai are vreo legătură cu liberalismul, iar USR trebuie să iasă din bula electorală a marilor oraşe şi să înţeleagă că România nu se termină la marginea Bucureştiului, Clujului, Braşovului sau Timişoarei. Toate aceste partide trebuie să renunţe la promovarea obedienţei, să aducă oameni competenţi în administraţie, să elimine privilegiile, să reducă risipa bugetară şi să ofere servicii publice pe măsura taxelor plătite de cetăţeni.

În acelaşi timp, actualele partide mainstream trebuie să înceteze să îi trateze pe alegătorii AUR ca pe nişte cetăţeni incapabili să înţeleagă democraţia. Nu poţi recupera un electorat pe care îl dispreţuieşti şi nu poţi combate suveranismul doar prin invocarea apartenenţei României la Uniunea Europeană. Partidele proeuropene trebuie să prezinte mai clar ce au obţinut reprezentanţii lor în negocierile de la Bruxelles, cum au apărat interesele României şi ce obiective urmăresc în continuare, pentru că rezultatele concrete, nu etichetele aplicate adversarilor, pot demonstra că europenismul şi interesul naţional nu se exclud.

PSD, PNL şi USR încă se mai pot redresa, dar numai dacă înţeleg că principalul lor adversar nu este AUR, ci propriul bilanţ. AUR este efectul unor guvernări slabe, al promisiunilor încălcate şi al rupturii tot mai mari dintre cetăţeni şi puterea politică. Dacă partidele mainstream nu se reformează din temelii, nu va fi nevoie ca suveraniştii să le distrugă. Se vor scoate singure din istorie, continuând să se învârtă în jurul cozii, preocupate să găsească formule de guvernare, dar incapabile să găsească soluţii pentru România.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Dungaciu sa taca, la comanda sustine aberatii... acest partid de nimic nu trebuie sa ajunga vreodata la guvernare. Sunt neprofesionisti, o adunatura de nefericiti care incaseaza banii cetatenilor, se plimba la amerluci, distrug guvernul, creaza haos, nu se implica in nimic. Asta nu este o eminenta!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Asta decide poporul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cine esti tu sa spui asa ceva? Doar un cetatean intre cei15-20 milioane; sper ca intelegi cat de minoritar esti.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      AUR este consecinta calitatii sub orice critica,

      a partidelor de la putere de peste 30 de ani, 

      asa ca degeaba se agita puterea,vor castiga SIGUR, 

      la urmatoarele alegeri, 

      scaderea semnificativa a nivelului de trai a oamenilor simpli,

      nu va ramane nepedepsit,propaganda nu poate invinge foamea. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Daca ala mai e mainstream...sunt niste ciudati ramasi in urma.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2421
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5863
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6745
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1748
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7275

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb