Revista BURSA Construcţiilor

OPINIIDeşi mă consider patriot, n-aş cumpăra acţiuni UiPath

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 aprilie

Ştirea începutului de an în materie de pieţe de capital este listarea companiei cu rădăcini româneşti UiPath la bursa din New York. Asta da realizare pentru un start up de apartament pornit de jos şi care a atins, iată, o capitalizare de 37 miliarde dolari după prima zi de tranzacţionare, în creştere cu 24% faţă de preţul de închidere a ofertei publice (56 dolari/acţiune). Compania a vândut în cadrul IPO-ului 23 milioane acţiuni, adunând astfel 1,3 miliarde dolari. Cum prin presa noastră repede vărsătoare de adjective admirative au început deja să apară articole de genul "cum să investeşti în acţiuni UiPath", mă simt dator să explic de ce n-aş face, personal, aşa ceva, deşi admir traiectoria companiei şi perseverenţa CEO-ului Daniel Dines.

În primul rând, pentru că în cotaţiile actuale sunt înglobate enorm de multe speranţe, dar extrem de puţine rezultate palpabile. Cum sună venituri de 600 milioane dolari la o capitalizare de 37 miliarde dolari? Pur şi simplu în acest moment acţiunile PATH se tranzacţionează de peste 60 de ori veniturile companiei. Aş vrea să vă ofer şi un PER dar nu pot, performanţa UiPath în ultimul an în acest context fiind doar să reducă pierderile la 92 milioane dolari. Deci avem nişte acţiuni cu un bun potential, dar care se tranzacţionează în prezent de 61 de ori veniturile, iar profitul nu s-a arătat încă la faţă. Sigur, aici mi se va da în cap cu domeniul de activitate. Compania "foloseşte inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta corporaţiile mari şi agenţiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea şi resursele umane". Şi ce poate fi de mai mare potenţial decât o mână de ajutor dată companiilor pentru a renunţa la o parte din personal? Va fi iubită la extrem UiPath de către acţionarii tuturor companiilor în calitatea sa de distrugător de joburi, pentru că, în acest fel, cresc perspectivele unor dividende majorate.

Aici îmi pun întrebarea ce vor face milioanele de nefericiţi cu joburi distruse de UiPath? Iar răspunsul stereotip din ultima vreme - merg spre HoReCa - nu mai este la fel de atractiv. Ştiu că la un moment dat se vorbea de taxa pe roboţi, o soluţie de temperare a digitalizării agresive care aduce şomaj în masă. Dacă va exista şi o variantă a taxei pe astfel de softuri?

În al doilea rând, eu caut companii cu un oarecare zid de apărare împotriva concurenţei. Fie monopol, fie duopol, fie o nişă în care respectivul jucător să fie bine înşurubat. Aţi băga mâna în foc că nu apare mâine un concurent redutabil pentru UiPath? La ce multipli se tranzacţionează în prezent, acţiunile PATH nu au o marjă de apărare în această ipoteză, fiind deja foarte scumpe. În plus, IPO-ul companiei s-a lansat cumva spre final de pandemie şi final de ciclu economic, când toate activele sunt superumflate (vezi şi bula crypto). Dacă acţiunile PATH confirmă prin ceva rezultate, dacă apare profit consistent, pe fondul unor corecţii semnificative ale cotaţiilor în linie cu o piaţă bear, poate îmi voi schimba părerea în ceea ce le priveşte şi aş putea să le introduc într-un portofoliu diversificat. Până atunci însă, voi fi observator şi în niciun caz investitor.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. TESLA ce PER are?????

    Si cand s'a listat Facebook am citit articole de genul asta prin alte parti, nu pe Bursa, cum ca e supraevaluata, ca n'are vanzari, ca n'are PER, ca n'are MER, ca n'are SER, CER si altele.

    De la listare Facebook a crescut de peste 6 ori.

    Putin conteaza ce situatii financiare ai atat timp cat exista bani idealisti care investesc in idei care sa schimbe lumea radical. In lume sunt unii cu bani care nu se uita la profituri, baga bani, cu riscul de a pierde, pentru ca vor sa participe la idee, la schimbarea lumii. La cati bani au nu mai gasesc satisfactie in profituri, ci in participarea la schimbarea lumii, fie in bine, fie in rau, putin conteaza, si oricum ramane de vazut dupa care sunt consecintele. 

    1. Pt fiecare Facebook care reuseste sunt 100 de unicorni care nu confirma. Twitter, tot un social media, are rezultate bune, dar nu castiga nici pe departe ca FB din marketing.

      Un mic caz extrem. Startup-ul Quibi a primit finantari de 1,75 miliarde dolari in aprilie 2020 inainte de lansarea sa si s-a inchis dupa numai 6 luni cu 350 mil dolari cash in conturi.

      Foarte bine ca esti idealist, este dreptul tau sa faci ce vrei cu banii tai, dar nu confunda norocul cu stiinta si mai ales intr-o piata bull :) 

      Daca raportul e de 1 la 100 asa cum spui tu, atunci ne ducem cu totii si depunem banii la banca.

      O crestere de 600% ca FB, iti conferea sansa sa ramai cu banii investiti chiar daca ai prins 5 gherle din 6, desi daca prinzi 5 gherle din 6 inseamna ca trebuia sa pierzi banii si sa te lasi de trading. 

      La o investitie de maxim 5% din portofoliu intr'un singur instrument, riscul este sub control. La fel, daca prinzi 20 de gherle din 20 si pierzi 100% inseamna ca trebuia sa pierzi banii. 

      Nu e vorba despre idealismul meu, spun ce fac fondurile care investesc si determina astfel de evaluari aparent aberante. 

      Sa vorbesti despre PER la o firma in crestere care inghite capital, care nu este o vaca de muls ajunsa la maturitate este un nonsens.

      Nu confund stiinta cu norocul, dar unii confunda profilul de risc ridicat al unor investitori cu calcule fundamentale scolaresti care nu'si au locul in context. 

    Wow. Nu credeam ca mai exista cineva in secolul asta sa se opuna digitalizarii pe principiul ca distruge joburi. Domnul Dogaru, care are zeci de ani de presa economica, nu stie niste principii de baza ale economiei care genereaza crestere si bunastare. Ii recomand sa citeasca niste economisti recunoscuti - Bastiat cu Petitia lumanararilor, Schumpeter cu distrugerea creativa. Si eventual istoria unor state dezvoltate. Poate mai invata economie, ca nu e prea tarziu la nici o varsta. Mai ales daca are pretentia ca e comentator pe teme economice.

    1. D-le Dogaru,citeam cu drag articolele dv.de acum n ani in presa financiară. Erați pe atunci mult mai aproape de realitate si aveați idei de dreapta. Odată cu trecerea anilor se vede ca ati fost captat de curentul neomarxist și cochetati cu idei de stânga. Uipath este o firmă de avangardă in cea de-a patra revoluție industrială a umanității și tocmai poll -positionul poate sa-i confere un avantaj nemaivorbind de faptul că statul român nu mai poate să pună frâna si funcționării lui spagari si hoti să bage degetele in borcanul cu miere.

      Eu sunt unul dintre cei care am avut curajul sa investesc in această companie, sunt extrem de mulțumit de randamentul investiției si tin sa va anunț ca un mare fond de investiții (Ark Invest) a vândut un nr.mare de actiuni Tesla si a cumpărat la Uipath unde dv.considerați ca român patriot că nu este oportun.

      Cu considerație un român investitor. 

      Tot doamna de la Ark a dat o tinta de pret de 3000$ pt Tesla. La 700$ actiunea, TSLA este deja mai mare decat cele mai mari 12 companii auto din lume LA UN LOC (incluzand aici Mercedes; BMW, Toyota, VW etc). Si eu sunt patriot roman, dar cred ca este putin aberant. Parerea mea de nespecialist.

      Eu le doresc mult succes celor de la UiPath. Poate, daca piata scade intr-un moment mai agitat o sa incerc sa cumpar speculativ la 20-25$ actiunea. Poate, nu stiu, o sa vad, sunt curios ce cifra de afaceri vor avea anul acesta si ce se mai comenteaza in presa internationala despre tehnologia lor inovatoare.  

      Dacă ești cât de cât familiarizat cu piața bursieră poate știi ca prețul din ipo nu poate scadea in perioada următoare deoarece este susținut de bancile intermediare. Această firmă a avut o creștere fulminantă puțin întâlnită și a alocat resursele ptr.dezvoltarea și achiziția de firme conexe scopului aplicației lor.Nu au alocat mai nimic in marketing. Au adoptat o strategie genială, o să vezi,așteptând listarea.Ce spuneți voi dacă face parte din viitoarele lovituri tip Microsoft, Facebook,Pandora etc.Si până la urmă in investițiile bursiere e vorba de risc,curaj si studiu.Merita sa acorzi credit acolo unde inovația crează un nou început.

      Atentie ! La Bursa lacomia e cucoana mare(nu le are cu ratiunea).Atentie ! Cei "mari" vand rapid, "basica" face plici si "ghiseul" se inchide. Atentie ! Mana pe butoane pana se vor tranzactiona realitati si nu sperante.

    ... are perfecta dreptate ! trilioane de dolari tipariti in nestire au inundat de cativa ani buni piata bursiera ... totul nu este decat o bula lipsita de orice fundament economic ...

    Eu prefer Star Rezidence( REIT ) .Are 14 apartamente,locuri parcare și un PER mai bun!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro