OVES Enterprise: Achiziţia avioanelor F-35 va accelera transformarea tehnologică a României pentru următorii 60 de ani

F.D.
Companii / 21 mai

Mihai Filip, CEO OVES Enterprise

Mihai Filip, CEO OVES Enterprise

Decizia strategică a României de a achiziţiona şi opera avioanele F-35 Lightning II va aduce, pe lângă întărirea capabilităţilor de apărare şi securitate a ţării şi consolidarea poziţiei în NATO şi oportunităţi enorme pentru industriile implicate, conform unui comunicat de presă al OVES Enterprise.

Potrivit sursei citate, F-35 este singurul avion de luptă aflat în producţie astăzi capabil să creeze locuri de muncă pentru următorii 40 - 50 de ani. Iar operarea acestuia va permite parteneriate industriale strategice cu industriile locale, fiind aşteptat să rămână în serviciu şi operaţional până în 2088.

România se află într-o poziţie unică pentru a capitaliza de pe urma achiziţiei şi operării avioanelor F-35 Lighting II pentru deceniile următoare.

În cazul industriei IT vom asista la accelerarea transformării digitale şi tehnologice pentru următorii peste 60 de ani, potrivit reprezentanţilor OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software cu cel mai înalt nivel de autorizare de securitate din România şi furnizor pe zona de AI, Cybersecurity şi Technology as a Service pentru cele mai importante companii din lume şi organisme guvernamentale din industria de apărare.

"F-35 nu este numai un avion de luptă de generaţia a cincea, ci şi o platformă senzorială avansată şi un centru de date zburător care va continua să evolueze pe întreaga sa durată de viaţă. Performanţa avansată a F-35 este posibilă datorită calculatoarelor sofisticate şi avansate, un aspect uşor neglijat în comparaţie cu alte atribute ale aeronavei, cum ar fi invizibilitatea radar, uşurinţa în manevrabilitate şi capacităţile crescute de neutralizare a ţintelor. Operarea, întreţinerea şi actualizarea platformei F-35 necesită capacităţi tehnologice avansate, multe dintre ele desfăşurate la nivel local, care pot şi ar trebui să fie dezvoltate prin aspectele de cooperare industrială aferente achiziţiei. Industria tehnologică din România nu este doar capabilă, ci şi experimentată pentru a susţine operaţiunile F-35 pentru deceniile următoare", spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menţionând că OVES Enterprise are capacitatea şi cunoştinţele necesare ca, împreună cu partenerii americani, să susţină Ministerul Apărării şi autorităţile din România în integrarea avionului F-35 în sistemul aerian românesc.

Principalele beneficii generate de achiziţia avioanelor F-35

La nivel general, achiziţia avioanelor F-35 reprezintă un important catalizator pentru România, generând beneficii multiple cu impact major atât în economie, cât şi în securitatea naţională, succesul întregului program) depinzând, în mare măsură, de viziunea şi abordarea strategică a Guvernului României.

"Noile avioane întăresc capabilităţile de apărare ale României, permiţând o reacţie mai eficientă la ameninţările regionale şi consolidând rolul ţării în cadrul NATO, unde ţara noastră devine unul dintre cei mai mari operatori de F-35.

Beneficiile economice includ crearea de locuri de muncă şi integrarea industriei locale în reţeaua globală de furnizori a programului (F-35 Lightning II Joint Program Office), stimulând astfel dezvoltarea tehnologică şi industria naţională prin parteneriate strategice şi cooperare industrială", se arată în comunicat.

Promovarea inovaţiei în sectorul tehnologic, auto-suficienţa în producţia de apărare şi parteneriatele pe termen lung sunt alte avantaje majore, toate acestea consolidând securitatea naţională şi amplificând impactul economic pe termen lung.

Cum schimbă F-35 industria locală de IT

La nivelul industriei locale de IT, beneficiile vizează, în principal, zona de inovaţie şi stimularea tehnologică. F-35, fiind o platformă avansată de senzori şi un centru de date zburător, impune cerinţe tehnologice de vârf pentru procesarea şi analiza datelor, generând astfel o cerere crescută pentru soluţii software inovatoare şi servicii de date.

Lucru care deschide oportunităţi ample de parteneriate tehnologice internaţionale, contribuind la creşterea competenţelor locale şi a vizibilităţii pe piaţa globală. De asemenea, programul F-35 motivează investiţii sporite în cercetare şi dezvoltare (R&D) în domenii emergente precum inteligenţa artificială şi cybersecurity, aspect vital pentru operarea şi întreţinerea F-35.

Totodată, introducerea acestui avans tehnologic susţine diversificarea şi expansiunea economiei IT locale, necesitând îmbunătăţiri ale infrastructurii tehnologice şi adoptarea unor standarde mai stricte, care vor îmbunătăţi, în final, calitatea şi securitatea produselor şi serviciilor IT din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Avem o generație de excepție, cum dracu se f ca ajung la butoane un Ciolacule, Badalau, MA CIUCA, Simion etc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb