Pakistanul şi Afganistanul au convenit să prelungească armistiţiul şi vor relua negocierile

T.B.
Internaţional / 31 octombrie, 09:12

Pakistanul şi Afganistanul au convenit să prelungească armistiţiul şi vor relua negocierile

Pakistanul şi Afganistanul au convenit vineri să prelungească armistiţiul obţinut la mijlocul lunii octombrie şi să organizeze o nouă reuniune la nivel înalt pe 6 noiembrie, la Istanbul, după şase zile de discuţii mediate de Turcia şi Qatar şi după eşecul dialogului la începutul acestei săptămâni, informează EFE şi dpa.

"Toate părţile au convenit asupra continuării armistiţiului. Modalităţile de aplicare vor fi discutate şi decise la o reuniune de nivel înalt care va avea loc pe 6 noiembrie, la Istanbul", a anunţat Ministerul de Externe turc într-un comunicat de presă.

Confirmarea prelungirii armistiţiului a venit din partea mediatorilor, Turcia şi Qatar, care şi-au exprimat "aprecierea pentru contribuţia activă a ambelor părţi" după mai multe zile de dezacorduri.

Anunţul pune capăt unor zile de incertitudine diplomatică după ce discuţiile s-au întrerupt marţi, când Islamabadul a acuzat Kabulul că refuză să ia măsuri împotriva Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), cunoscut drept talibanii pakistanezi. Guvernul afgan a respins aceste cereri ca fiind "nerezonabile" şi a susţinut că TTP reprezintă o chestiune internă a Pakistanului.

Potrivit televiziunii de stat Pakistan TV Digital, talibanii afgani s-au angajat să adopte "măsuri clare, verificabile şi eficiente" împotriva grupurilor armate care operează de pe teritoriul lor, inclusiv TTP şi Armata de Eliberare a Balucistanului (BLA).

Negocierile au fost reluate joi, după ce delegaţia pakistaneză, care se pregătea deja să părăsească Istanbulul, a decis să rămână în oraş după un apel din partea mediatorilor de a "da păcii o altă şansă".

În aceeaşi zi, ministrul apărării pakistanez, Khawaja Asif, a acuzat India că poartă un război de intensitate redusă de pe teritoriul afgan şi a avertizat că Islamabadul ar putea "intra" în Afganistan, într-o declaraţie care a amplificat tensiunile diplomatice.

Acordul de încetare a focului, încheiat pe 19 octombrie la Doha, a pus capăt celor mai grave ciocniri la frontieră din ultimele decenii dintre cele două ţări, tensiuni care escaladaseră la mijlocul lunii după atacurile aeriene pakistaneze pe teritoriul afgan şi o contraofensivă a forţelor talibane soldată cu zeci de morţi.

Purtătorul de cuvânt al regimului taliban, Zabihullah Mujahid, a confirmat joi încheierea negocierilor de la Istanbul şi a afirmat că Kabulul a abordat procesul "cu onestitate şi seriozitate", mulţumind în acelaşi timp Turciei şi Qatarului pentru rolul de mediatori.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3947
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7713
Gram de aur (XAU)Gram de aur566.1560

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb