Palestinienii strămutaţi se întorc în Gaza: „Cea mai fericită zi din vieţile noastre”

A.B.
Internaţional / 10 octombrie, 21:04

Palestinienii strămutaţi se întorc în Gaza: „Cea mai fericită zi din vieţile noastre”

Mii de palestinieni strămutaţi de război s-au întors spre nordul Fâşiei Gaza, după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului dintre Israel şi Hamas, relatează Al Jazeera.

„Este o zi de nedescris - cea mai fericită zi din vieţile noastre. Astăzi, războiul s-a încheiat”, a declarat pentru Al Jazeera Ali Rihan, unul dintre locuitorii care se întorc acasă.

El a transmis un mesaj de recunoştinţă către ţările implicate în medierea acordului: „Îi rugăm pe negociatori să finalizeze discuţiile şi să permită întoarcerea tuturor în toată Fâşia Gaza, cu voia lui Dumnezeu. Fie binecuvântate Egiptul, Qatarul şi Turcia pentru eforturile lor, şi mulţumiri speciale lui Trump.”

Mahira al-Ashi, o altă palestiniancă dislocată, a spus că nu a dormit toată noaptea de bucurie: „Când au deschis drumul, am fost atât de fericită să mă întorc... Familia mea e acolo, abia aşteptam să-i revăd.”

Şi Wael Debabesh, care a trăit luni de zile fără adăpost, a mărturisit uşurarea resimţită odată cu încetarea luptelor: „Dormeam pe stradă, fără cort, fără nimic. Acum, cu voia lui Dumnezeu, e armistiţiu, şi sper ca războiul să nu mai revină niciodată. Nu vrem războaie. Suntem oameni ai păcii. Tot ce vrem este să ne întoarcem acasă.”

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
cristim.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7655
Gram de aur (XAU)Gram de aur581.2510

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb