Până la 30 septembrie,  "Petrom" trebuie să facă dovada îndeplinirii investiţiilor asumate prin contractul de privatizare

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 septembrie 2007

Termenul scadent pentru transmiterea către AVAS a documentelor care dovedesc îndeplinirea obligaţiile investiţionale de către Petrom este 30 septembrie 2007. În cazul în care AVAS va costata încălcări ale contractului de privatizare va lua toate măsurile care se impun, conform prevederilor contractului şi a legislaţiei în vigoare, aşa cum procedează în cazul tuturor contractelor aflate în monitorizare postprivatizare, se arată într-un comunicat al AVAS.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului subliniază că monitorizează cu atenţie clauzele contractului de privatizare încheiat pentru S.C. Petrom S.A. Până în prezent, potrivit AVAS, cumpărătorul şi-a îndeplinit toate obligaţiile scadente asumate prin contract, probând cu documente îndeplinirea acestora. Pentru anii 2005 şi 2006, au fost respectaţi indicatorii de performanţă stabiliţi prin planul de afaceri (o producţie anuală minimă de 4,2 milioane tone de ţiţei şi 4,5 miliarde metri cubi de gaze naturale, o cotă de piaţă combinată de 30% din piaţa românească de combustibili, incluzând vânzările vrac şi vânzările cu amănuntul pentru care se cerea o cotă de 20%).

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0884
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3642
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4799
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8646
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.6640

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb