Papa Leon al XIV-lea cere sprijin umanitar pentru Gaza

I.S.
Internaţional / 21 mai 2025

Papa Leon al XIV-lea cere sprijin umanitar pentru Gaza

Papa Leon al XIV-lea a lansat miercuri un 'apel urgent' către Israel pentru a lăsa intrarea 'unui ajutor umanitar decent' în Gaza şi pentru 'încetarea ostilităţilor al căror preţ atroce este plătit de copii, persoanele bolnave şi bătrâni', relatează Agerpres.

'Situaţia din Fâşia Gaza este din ce în ce mai îngrijorătoare şi mai dureroasă', a deplâns suveranul pontif în cadrul audienţei sale generale săptămânale din piaţa Sfântul Petru de la Vatican, prima de la alegerea sa.

Acest apel al suveranului pontif vine în contextul în care organizaţia Medici fără frontiere a acuzat miercuri Israelul că nu lasă să intre în Gaza decât o cantitate 'ridicol de insuficientă' de ajutoare prin comparaţie cu nevoile oamenilor de acolo, doar pentru a nu putea fi învinuit 'de înfometare a populaţiei'.

Conform Agerpres, ajutorul permis în Fâşia Gaza, aproximativ o sută de camioane de luni, potrivit autorităţilor israeliene, este 'doar o perdea de fum', susţine organizaţia Medici fără frontiere, în timp ce asediul israelian care a început din luna martie pentru a forţa Hamas să elibereze ostaticii pe care îi deţine, 'continuă'.

Pe 11 mai, Papa declarase deja că este 'profund întristat de ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza' şi ceruse 'încetarea imediată a ostilităţilor, acordarea de ajutor umanitar populaţiei civile epuizate şi eliberarea tuturor ostaticilor'.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb