PARLAMENTARII ÎŞI ÎNCEP ANUL ELECTORAL DUPĂ VACANŢĂ Tăriceanu a anunţat că nu va fi sesiune extraordinară pentru Legea dării în plată

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Politică / 12 ianuarie 2016

Tăriceanu a anunţat că nu va fi sesiune extraordinară pentru Legea dării în plată

Deputatul Zamfir i-a solicitat lui Tăriceanu să convoace sesiune parlamentară extraordinară

Debitorii: "O întârziere de 4-5 luni, care se prefigurează la această lege, este nepermisă"

Gorghiu vrea o comisie alcătuită din Parlament, Guvern şi reprezentanţii sistemului bancar

Actualizare 12:57: Camera Deputaţilor: Senatul trebuie să se pronunţe întâi privind reexaminarea Legii Dării în plată

Camera Deputaţilor a răspuns deschis solicitării lui Cristian Dan referitoare la convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor pentru reexaminarea Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile, în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precizând că trebuie semnalat întâi Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată.

"Întrucât legea la care faceţi referire este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, în procedura parlamentară a reexaminării acesteia, urmează să se pronunţe mai întâi Senatul în calitate de primă Camera sesizată", se arată într-o precizare publică făcută de Camera Deputaţilor.

(I.D.)

-------

În timp ce debitorii aşteaptă sugrumaţi o gură de aer din partea politicienilor, aflăm că "nu sunt întrunite condiţiile procedurale" pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare.

Se pare, însă, că nici nu se grăbeşte nimeni să le întrunească...

La o săptămână după ce deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat în scris preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să convoace o sesiune parlamentară extraordinară în vederea adoptării Legii dării în plată, reprezentanţii cabinetului Tăriceanu ne-au spus că şeful Senatului nu a convocat nicio astfel de sesiune: "În acest moment nu este vorba despre vreo sesiune extraordinară. Cererea domnului deputat Zamfir (n.r. Daniel Cătălin Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată) nu îndeplineşte condiţiile procedurale. O sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea Legii dării în plată poate fi convocată doar de preşedintele României, de Biroul Permanent al Senatului - iar la Biroul Permanent nu există o astfel de solicitare - sau de o treime din deputaţi.

De asemenea, dacă se întrunesc cinci membri ai Biroului, pot cere o sesiune extraordinară şi chiar şi domnul preşedinte Tăriceanu poate solicita Biroul Permanent pentru o astfel de sesiune, dar nu există nicio cerere de acest gen, nici din partea domnului Tăriceanu, nici de la Biroului Permanent. Domnul preşedinte (n.r. Călin Popescu Tăriceanu) a spus, zilele trecute, că intenţionează să discute cu liderii de grup pe această temă".

Ieri, Călin Popescu Tăriceanu a declarat: "Eu am făcut o tatonare la nivelul Biroului Permanent al Senatului pentru a vedea dacă colegii consideră că este oportună convocarea unei sesiuni extraordinare. Nu am primit răspunsuri pozitive în acest sens şi, din acest motiv, aştept reluarea sesiunii ordinare şi sigur că, la reluarea sesiunii ordinare, cererea de reexaminare va fi luată cu prioritate în consideraţie".

Se pare că parlamentarii îşi vor începe anul electoral după vacanţă.

Săptămâna trecută, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir i-a solicitat, în scris, lui Călin Popescu Tăriceanu să convoace o sesiune parlamentară extraordinară, în vederea adoptării reglementărilor care presupun ştergerea întregii datorii odată cu cedarea locuinţei puse garanţie într-un contract de credit.

"Domnul Tăriceanu poate convoca o sesiune parlamentară extraordinară. Totul depinde de voinţa politică. Dacă se va întruni, sesiunea se va desfăşura pe comisii. Astfel, legea va fi dezbătută în comisiile juridică şi de buget din Senat, urmând să fie aprobată în plenul Senatului, după care va fi reanalizată într-o singură comisie din Camera Deputaţilor", ne-a explicat domnul Zamfir.

Deputatul ne-a precizat că este dispus să adauge în textul legislativ un criteriu care să-i delimiteze clar pe cei care vor beneficia de această lege.

Daniel Cătălin Zamfir ne-a mai spus că aceasta este cea mai importantă problemă semnalată de preşedintele Klaus Iohannis, care a retrimis legea în Parlament, şi că ea poate fi rezolvată.

Iohannis consideră că actele normative trebuie să fie clare şi lipsite de orice echivoc, doar astfel putând fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor.

În cadrul documentului prin care Klaus Iohannis motivează retrimiterea legii în Parlament se arată: "Principiul dării în plată (datio in solutum) este un principiu economic şi juridic care induce partajarea riscurilor, în mod echitabil, între creditor şi debitor.

Apreciem că aplicarea acestui concept în legătură cu instituţia creditului ipotecar este binevenită, însă trebuie să aibă în vedere adaptarea instituţiei dării în plată la specificul acestui tip de contract, care este unul pe termen lung, ceea ce ar asigura premisele unor raporturi de creditare bazate pe sustenabilitate în evaluarea valorilor economice.

Aşadar, darea în plată trebuie legiferată astfel încât să preîntâmpine sau să diminueze hazardul moral în relaţia dintre creditor şi debitor, într-un context contractual în care comportamentele economice ale acestora să fie ghidate de principiul responsabilităţii în privinţa drepturilor şi obligaţiilor lor legitime".

Iniţiatorii legii apreciază poziţia abordată de preşedinte ca fiind una echilibrată. Atât Cătălin Zamfir, cât şi avocatul Gheorghe Piperea (co-iniţiatorul textului legislativ) evidenţiază că fondul comunicării este reprezentat de afirmaţia şefului statului potrivit căreia legea este bună şi binevenită, în condiţiile în care s-a pornit de la declaraţii conform cărora iniţiativa ar fi anticonstituţională şi antinaţională, fiind în măsură să provoace un risc sistemic.

Singurul aspect negativ este că promulgarea legii va mai întârzia câteva luni, ne-au spus cei doi iniţiatori.

Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL, a declarat, recent, că luna aprilie a acestui an ar fi "un termen cât se poate de realist" pentru publicarea în Monitorul Oficial a Legii dării în plată şi că doreşte înfiinţarea unei comisii care să "coaguleze toţi factorii decidenţi: Parlamentul, prin reprezentanţi ai tuturor partidelor politice, Guvernul şi reprezentanţii sistemului bancar".

Ca reacţie la afirmaţiile doamnei Gorghiu, împrumutaţii în franci elveţieni (CHF) subliniază că o întârziere de 4-5 luni, care se prefigurează la această lege, este nepermisă, "în condiţiile în care în România executările silite curg şi cazurile de sinucidere din cauza ratelor bancare se înmulţesc".

Reprezentanţii Grupului clienţilor în CHF precizează: "Suntem extrem de surprinşi de afirmaţia potrivit căreia «reprezentanţii sistemului bancar» sunt consideraţi «factori decidenţi» într-o problemă care îi vizează direct. În mod evident, sistemul bancar nu are ce căuta în calitate de factor decident în această problemă, ci doar Parlamentul, Guvernul, Societatea în ansamblul său.

Dacă totuşi consideraţi că sistemul bancar trebuie să facă parte din această comisie, atunci firesc ar fi ca, pentru echilibru, din această comisie să facă parte şi reprezentanţi ai consumatorilor, care se pare că din nou nu au niciun cuvânt de spus.

Considerăm că este o gravă eroare această afirmaţie venită din partea unui om politic şi preşedinte de partid care a fost votat de către foarte mulţi cetăţeni, inclusiv de către cetăţeni care sunt şi împrumutaţi la bănci.

O soluţie în această problemă trebuie să ţină cont de interesul cetăţenilor şi de interesul general al societăţii, nu doar de interesul băncilor, care sunt companii cu acţionariat privat".

Debitorii solicită Parlamentului să nu cedeze presiunilor bancherilor, să ancheteze modul în care au fost acordate creditele "care i-au determinat pe reprezentanţii BNR şi ARB să lupte cu atâta înverşunare împotriva Legii dării în plată", să depolitizeze ANPC şi să-l treacă sub controlul propriu şi, în măsura în care aparatul legislativ o permite, să demită conducerea BNR şi să verifice modul în care aceasta a supravegheat operaţiunile de creditare de pe teritoriul României.

Zilele trecute, clienţii împrumutaţi în franci elveţieni (CHF) au transmis scrisori deputaţilor, în care au solicitat analizarea şi trimiterea spre promulgare a legii.

Amintim că Legea dării în plată a fost retrimisă în Parlament de şeful statului, cu câteva zile înainte de Crăciun şi, implicit, de intrarea în vacanţă a parlamentarilor, care se întorc la începutul lunii februarie.

Legea dării în plată a produs un adevărat război între sistemul bancar (inclusiv BNR), pe de o parte, şi iniţiatori şi consumatori, pe de altă parte.

Adversarii s-au acuzat reciproc, ajungându-se la ameninţarea cu DNA-ul şi la dezvăluirea unor credite pe care le au diverşi reprezentanţi ai ambelor părţi.

Ca reacţie la declaraţiile Alinei Gorghiu, avocatul Gheorghe Piperea propune emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă de către Guvern, care să prevadă îngheţarea executărilor silite "care s-ar putea finaliza cu evacuarea din case a debitorilor în această perioadă «scurtă» de analiză a legii în comisii şi comitete".

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Daca "legea este buna si binevenita" trebuie complectata cu "Daca bancile vor so aplice"?

    Daca datoria tarii tinde spre 100% atunci Parlamentul mai are vre-un cuvant de spus? 

    Observ ca se publica din nou articole pe site-ul Bursa in care se spune ca Iohannis a avut o opinie favorabila acestei legi, dar fara sa se aminteasca ca el a folosit si cuvântul "inechitabil" când a respins legea. Aceasta lege asa cum este este inechitabila fiindca impune beneficii doar pentru o parte din contractul de imprumut si doar dezavantaje celeilalte parti. Asta nu este nicio problema daca se aplica doar contractelor care se vor face doar dupa ce legea va intra in vigoare fiindca orice lege poate favoriza sau defavoriza orice, dar nu este normal sa modifice niste intelegeri facute de buna voie de clienti si banci in trecut. Bietii imprumutati in euro au de sufierit, dar oare ceilalti romani nu au avut de suferit când si ei si alti imprumutati de banci s-au avantat sa ia împrumuturi prea mari si au dus la cresterea dobânzilor si a preturilor pe piata imobiliara? Acum tot ceilalti trebuie sa sufere pentru ca ei nu mai pot plati? Legea nu ar trebui sa favorizeze nici imprumutatii in CHF si in nicun caz bancile ci ar trbui sa favorizeze societatea romaneasca, adica pe ceilalti romani, fiindca ei reprezinta majoritatea. Celor care pot plati ratele pentru împrumuturile luate nu cred ca le-ar conveni inca un dezechilibru al economiei care sa ii faca sa plateasca dobanzi si mai mari.

    1. ti se pare ca relatia client-banca e echitabila? asa vrea sistemul bancar ca legea sa se aplice doar contactelor viitoare? de ce sa plateasca ceilalti clienti ? sa suporte consecintele sistemul bancar,care in toti anii astia a avut numai profit! sau la castig doar unii si la pierdere toti?

      Pai atunci sa-i lasam liberi din puscarie si pe aceea care nu au fost prinsi pe loc ca au furat? La ei este corect ca au fost prinsi dupa momentul furtului?

      Echitatea nu se atinge cu două rele. Dacă ți se pare că banca a făcut un lucru rău în partea ei de contract (și în unele cazuri a făcut, după cum judecătorii declară anumite clauze abuzive), acest lucru nu se îndreaptă cu un alt lucru rău în partea de contract a debitorului. Echitatea se atinge când lucrul rău este eliminat, nu când se adaugă un alt rău pentru echilibru.

      Radule....

      Radu tatii!! 

    normal ca nu exista ,,vointa politica,,......daca era de votat vreo lege prin care parlamentarii primeau vreun privilegiu imediat se intrunea biroul permanent! asa pentru niste debitori care abia isi mai trag sufletul sufocati de banci ce rost are? rusine stimati domni si doamne parlamentari....

    daca nu are caracter social evident legea inseamna ca e cu dedicatie pentru smecheri.

    caracter social ar trebui sa insemna valori de datorii apropiate de Prima Casa, adica 80 000 Euro. 

    Ca daca asa-zisul debitor ramane cu alte case, terenuri, masini de top, televizoare ultimul strigat,..., si se respecta in excursii in Tenerife, ce am facut atunci ? 

    Luam de la unii ca sa dam la altii ? 

    In numele carei dreptati ?

    Fara suparare. 

    1. Normal ca nu s a promulgat legea daca hotii aia doi au facut o pentru miliardari in euro care nu mai stiu ce sa faca cu complexe de blocuri neterminate si terenuri de milioane de euro care nu mai valoreaza nimic ! Normal ca oamenii s-au prins . Daca EU m am prins : daramite bancile ?!? De ce nu o fac domnule pentru cei care nu isi mai permit sa plateasca datoriile ?! Chiar ne cred idioti ?!

      Ion, intreaba l pe stimabilul domn avocat Piperea care a spus ca e atat de bun incat castiga 50000 de euro pe luna . Oare de unde ?

    Stop clauze abuzive in contractele de credit ale romanilor

    Sunt 1945 trebuie 3 000.

    Petitieonline 

    Ministrul mediulului inmatriculeaza auto pe Bulgaria -Kiss fm- dar nu au vreme sa voteze o lege pentru ca sunt in vacanta?

    Au inceput sa o scalde prin Camere tipic romanesc cred ca nu este finala nici la Craciun.

    1. Si uite asa, legea isi merita tot mai mult titlul de Legea darii in plata Domnului.... 

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb