Parlamentul European a primit cererea autorităţilor române pentru ridicarea imunităţii Dianei Şoşoacă

A.B.
Internaţional / 9 octombrie, 14:01

Parlamentul European a primit cererea autorităţilor române pentru ridicarea imunităţii Dianei Şoşoacă

Parlamentul European a anunţat oficial că a primit cererea autorităţilor române pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Şoşoacă, potrivit unei declaraţii făcute joi de preşedinta instituţiei, Roberta Metsola, citată de HotNews.ro. Solicitarea a fost transmisă de Parchetul General în data de 23 septembrie, în contextul anchetei penale deschise pe numele senatoarei, acuzată de 11 infracţiuni.

„Autorităţile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunităţii doamnei Diana Şoşoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, a declarat Metsola în plenul Parlamentului European.

Conform procedurii, cererea va fi analizată de Comisia pentru afaceri juridice (JURI), care poate solicita informaţii suplimentare şi are obligaţia de a-i oferi eurodeputatei posibilitatea de a fi audiată. Comisia va adopta ulterior o recomandare de aprobare sau respingere a ridicării imunităţii, care va fi supusă la vot în plenul Parlamentului.

Decizia finală se ia cu majoritate simplă, iar rezultatul votului este comunicat atât eurodeputatei vizate, cât şi autorităţilor naţionale competente. Deocamdată, nu a fost anunţat calendarul exact al votului, conform sursei citate.

Potrivit Parchetului General, Diana Şoşoacă este inculpată pentru 11 infracţiuni, printre care patru de lipsire de libertate în mod ilegal, asociate incidentului din decembrie 2021, când o echipă a postului italian Rai Uno ar fi fost sechestrată în biroul senatoarei în timpul unui interviu.

Procurorii o mai acuză de promovarea, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru crime de război, de promovarea ideilor fasciste, legionare sau rasiste, de propagarea ideilor antisemite, de negarea şi justificarea publică a Holocaustului, precum şi de ultraj.

În 23 septembrie, după anunţul Parchetului, reprezentanţii Parlamentului European au transmis că instituţia „nu comentează cazuri individuale în care sunt implicaţi eurodeputaţi”, subliniind că preşedinta Parlamentului are obligaţia de a anunţa în plen orice solicitare oficială de ridicare a imunităţii, care este ulterior trimisă comisiei competente.

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0829
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3643
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4817
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7688
Gram de aur (XAU)Gram de aur564.8733

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb