Pe două cărări

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Cătălin Avramescu

Situaţia a scăpat de sub orice control. La Săpoca, în judeţul Buzău, un individ care fusese internat din cauza băuturii a avut un acces de furie şi a pus mâna pe un stativ din metal folosit pentru perfuzii. A intrat într-un salon cu bolnavi se­daţi, la pat, şi a făcut prăpăd. Patru morţi şi câţiva răniţi grav.

Sigur, veţi spune că Guvernul nu poate să stea să păzeas­că orice beţiv de pe coclaurile ţării. Însă problema nu se pune aşa. Trăim într-o ţară unde alcoolul curge în valuri. Şi nu am văzut pe nici unul dintre politicieni să sesizeze măcar această situaţie.

Vă aduc aminte câteva cifre. Ultimul raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre consumul de alcool datează din 2010. De atunci, situaţia mi se pare că s-a agravat, şi la noi şi pe aiurea. Dar să folosim cifrele de atunci. România este pe locul 5 (cinci) mondial la consumul de alcool pe cap de locuitor, cu echivalentul a 14,4 litri de alcool pur, anual. Deci mai mult de un litru de alcool pur per capita, în fiecare lună. Interesant este că cifra este în creştere faţă de secolul al XIX-lea, când sursele ne arată că găseai o bodegă în fiecare sat... În România se consumau, în 1895, în medie, echivalentul a 9 litri de alcool pur pe an.

Ai fi zis că în faţa unei asemenea nenorociri, guvernanţii au luat măsuri. Ca şi în cazurile 112, în realitate nu au făcut nimic. Ştiaţi că există un anume Consiliu naţional pentru coordonarea politicilor şi acţiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool în România? Este ceva înfiinţat în 2015 şi care ar funcţiona, în teorie, în cadrul Ministerului Sănătăţii. Pe Internet nu am găsit nimic concret despre acest "consiliu", despre care suspectez că este o structură-fantomă, destinată umplerii buzunarelor unora. La adresa de Web a Ministerului Sănătăţii este o pagină numită, şchiop, "Consiliu Naţional politici alcool". Acolo este doar hotărârea din 2015 şi nimic altceva...

Pe undeva, nu mă mir că toţi se fac că plouă. La nivelul culturii populare, beţivii au o imagine chiar simpatică. Desigur că în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Unele dintre cele mai teribile accidente de circulaţie sunt produse de şoferi beţi. Violenţa în familie este alimentată de alcool. Ş.a.m.d. Însă imaginarul popular îl reţine pe beţiv, adesea, doar ca un rotofei nostim, un pic ameţit, care spune lucruri amuzante.

În aceste condiţii, toţi politicienii bagă capul în nisip. Am fost zilele trecute să fac cumpărături la un magazin de cartier. Lângă casă, rafturi pline cu sticle de alcool. Am fost surprins. Pe lângă vodca săracului şi lichioruri suspecte, găseai şi sticle de whisky bun. Afară dădeai în gropi, gunoaiele zăceau nestrânse, scandal la colţul blocului. Peisajul obişnuit. Însă în magazin, găseai prosecco italian şi chiar şampanie fran­ţuzească.

Este o modă, de câţiva ani, să se afirme că femeile sunt chinuite şi "discriminate" de bărbaţii cei răi. Se numeşte "feminism". În ce priveşte alcoolul însă, primele victime sunt chiar bărbaţii. În România, consumul excesiv de alcool este o specialitate masculină. Suntem pe locul 1 (unu) în clasamentul mondial al consumului de alcool la bărbaţi între 45 şi 59 de ani, cu 8,2 porţii pe zi. Bărbaţii din România au, faţă de femei, o rată dublă de decese în urma cirozei şi sunt de aproape 4 (patru) ori mai expuşi decesului în accidente de circulaţie.

Tot în România, de trei ori mai mulţi bărbaţi decât femei sunt dependenţi de alcool.

În privinţa cazului de la Buzău, deocamdată informaţia disponibilă este foarte puţină. Ştim că respectivul era un bărbat de 38 de ani descris de presă ca fiind "fără ocupaţie". Sunt pline satele de oameni la vârsta la care ar putea avea o slujbă şi care se târăsc din cârciumă în cârciumă. Da, Poliţia nu poate sta la căpătâiul patului fiecăruia dintre ei. Însă a fost vreunul reţinut de Poliţie când a făcut scandal?

Mai nou, guvernul socialist a tăiat un miliard de la Educaţie. Pentru a petici Bugetul au fost eliminate voucherele de 250 de lei pentru rechizite. Observ însă că de alcool nu s-au atins. Aşa se face că în vreme ce mâncarea costă la fel de scump ca în Olanda sau Italia, băutura este mai ieftină.

Asta ne trebuia? Se trezeşte vreunul?...

Se consumă alcool în cluburi. În parcuri, la terase. Am văzut alcool de vânzare în benzinării. Unde cumpărătorii, bănuiesc, sunt şoferi... În supermarket se găseşte bere la sticlă de plastic, de 2 litri, şi vin la cutie de carton. Totul pentru ca România să ajungă "la sigur" în stare de ebrietate.

Pe undeva, era de aşteptat. Mulţi oficiali sunt amestecaţi în afaceri cu alcool. Actualul guvernator al Băncii Naţionale, dacă înţeleg bine, are o marcă de vin. Alţii sunt patroni de baruri şi de restaurante. Liviu Dragnea şi-a început cariera de afacerist local cu o terasă unde vindea bere, în Teleorman.

Sub patronajul lor, în România regimul alcoolului s-a "liberalizat". A avea dreptul să pui mâna pe sticlă este una dintre puţinele libertăţi pe care actualul regim le recunoaşte şi le protejea­ză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria BankAdvertisement
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS