Pe făraşul cui e pus Vasile Dâncu?

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Editorial / 16 octombrie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Treaba e serioasă. În plin război la frontieră, un război care escaladează, poziţia unuia dintre cei mai importanţi miniştri, de la apărare, se clatină de mai bine de o lună. Iar acum, Vasile Dâncu este pus literalmente pe făraş. Este aşteptată demiterea sa. De ce? În ce circumstanţe? Cu ce consecinţe?

Este utilă o scurtă recapitulare. Pentru a şti pe ce lume ne aflăm. Vasile Dâncu nu vine din neant. A fost alăptat, ca şi mulţi alţii, de faimosul grup de la Cluj, care, i-a avut la vârf şi pe George Maior, şi pe Ioan Rus, şi pe mai mulţi generali pârâţi, corifei, la vremea lor, ai unor servicii secrete. Vasile Sebastian Dâncu a fost senator în 2004-2008 şi ales din nou în 2020. A deţinut poziţia de Ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Năstase şi viceprim-ministru în 2015-2017, pe vremea când Coldea, Maior şi Kovesi se aflau la butoanele statului paralel. A fost şi el prezent la întâlnirile de taină de la SRI şi din sufrageria lui Gabriel Oprea. A ajuns ditamai rectorul Academiei de Informaţii a SRI. Un sociolog experimentat, un intelectual rasat, probabil un general acoperit, s-a apropiat mereu de epicentrul sistemului, dar discret în vârful picioarelor. Iar acum, acelaşi sistem îi vrea capul. De ce?

Ceea ce auzim în aceste zile, cum că Vasile Dâncu ar fi călcat pe bec, lansând o teorie legată de Ucraina, care nu intră în calapodul ce ne este servit zilnic de către preşedinte şi premier, este doar o perdea de fum. Sau cel mult un pretext. Dâncu este crucificat în piaţa publică prin declaraţii la scenă deschisă ale lui Iohannis, Ciucă şi Ciolacu, pentru două afirmaţii. Citez: "Singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia" Şi: "Singură, Ucraina nu poate negocia cu Rusia". Sunt două premise ale unui silogism căruia, însă, Dâncu nu i-a enunţat concluzia. Concluzia logică este că numai marile puteri, împreună cu Rusia şi, la nevoie, peste capul Ucrainei, pot încheia un armistiţiu, dacă nu care cumva chiar un tratat de pace. Iar Vasile Dâncu fiind, vezi doamne, un important oficial al statului Român, ar fi călcat pe bec formulând un punct de vedere personal care se abate de la narativul oficial. Dacă aşa ar sta lucrurile, dacă acesta ar fi motivul real pentru care urmează să i se facă vânt din guvern lui Vasile Dâncu, atunci cine ne poate explica cum de această ipoteză, a lăsării lui la vatră, este vânturată pe sub nasul opiniei publice de circa o lună şi jumătate. Dintr-o perioadă în care Vasile Dâncu nu se trezise vorbind despre soluţionarea politică a problemei Ucraina.

Ce s-a întâmplat în urmă cu circa o lună şi jumătate? A început să se vorbească din ce în ce mai insistent despre remanieri la vârful guvernului. Capul de afiş a fost ministrul liberal al energiei, Virgil Popescu, acuzat atunci, ca şi acum, că a sacrificat populaţia de dragul unor traderi din energie. Talibalismul liberalilor a solicitat, insistent, un sacrificiu la schimb. Mielul sacrificat urma să fie Vasile Dâncu, aşa cum Marcel Ciolacu şi apropiaţii săi au sugerat în mod insistent. Undeva, într-un fel care nu a fost făcut niciodată public, Vasile Dâncu i-a deranjat pe ceilalţi şefi din PSD. Oricât am încercat să caut o explicaţie, care să stea cât de cât în picioare, nu am găsit alta, decât făcând legătura cu procesul accelerat de înarmare a României. Cu achiziţile de tehnică militară. Obiectiv care îi preocupă intens pe cei câţiva grei din fostele şi actualele servicii de informaţii, atraşi irezistibil de perspectiva profiturilor uriaşe ce pot fi realizate în urma respectivelor achiziţii. Trebuiesc incluşi aici şi importanţi oameni politici, cum este, de pildă, preşedintele Klaus Iohannis. Se pare că Vasile Dâncu ar fi dansat în acest domeniu pe o muzică diferită. Să ne reamintim că, în mod neaşteptat, după o a doua vizită în Israel, el a avansat proiectul, deloc rău, al achiziţionării de către România a sofisticatului sistem israeliano-american de apărare antirachetă. Şi să vă mai dau o informaţie, insuficient cunoscută încă opiniei publice. Pentru cele 49 de avioane multirol F-16, pe care le vom avea în curând în dotare, România nu dispune de licenţă de mentenanţă. Fără licenţă, avioanele vor rămâne înşurubate pe pistă. Pentru a rezolva această problemă, Vasile Dâncu s-a gândit să apeleze tot la complexul militar israelian, care dispune de licenţă de operare şi care ar putea transforma România într-un hub pentru mentenanţa tuturor avioanelor de acest fel din Europa. Numai că aici, Vasile Dâncu s-a lovit de interesele unor "specialişti" imobiliari, care au în vedere alte proiecte pe terenurile extrem de scumpe din proximitatea Aeroportului Otopeni.

Nu este deloc exclus, ca schimbarea lui Dâncu să fie rezultatul unei noi manevre încununate de succes, a tandemului Florian Coldea, puternic înşurubat în afacerile olandezilor de la Damen, tot de natură militară, şi a puternicului general Lucian Pahonţu, şeful SPP. Nu cumva, Dâncu a călcat şi aici pe bec? Nu cumva, Dâncu are în vedere achiziţii militare care să ocolească societatea olandeză Damen? Şi într-un alt plan, nu care cumva, Vasile Dâncu, de astă dată, în calitate de sociolog şi om politic, s-a exprimat în sensul că România ar trebui să renunţe să mai fie singurul stat din Europa în care serviciile secrete sunt militarizate? Şi în care chiar şi votul este militarizat?

Este indiscutabil un război desfăşurat în Olimp. În zone invizibile opiniei publice. La începutul săptămânii viitoare, bătălia va fi tranşată. Se aude că intenţia lui Ciolacu ar fi să-l împingă la Ministerul Apărării pe Mihai Tudose, întors relativ recent, pe cai mari, la nava mamă. Nu am nimic împotriva acestui politician inteligent şi plin de umor. Mă gândesc, totuşi, că trăind vremuri grele de război şi luând decizia, după opinia mea, greşită, de a arunca apa murdară cu copaie şi cu copil cu tot, şi de a ne debarasa astfel de un ministru al apărării, ar fi poate mai înţelept ca PSD să apeleze la o altă soluţie. La oameni experimentaţi din propriul partid şi care nu s-au dovedit deloc răi la portofoliul apărării. Cum ar fi Mihai Fifor, Adrian Ţuţuianu sau Gabriel Pleş. Dacă nu care cumva, decizia îi va aparţine lui Opus One. E porecla lui Florian Coldea.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dâncu a călcat pe becul oficial și jupanul șef Zele s-a rățoit imediat la el care, vezi Doamne, ar fi fost supus manipulării rusești privind necesitatea negocierilor de pace.

    La fel ca pe timpul imperiului otoman, acum se așteaptă firmanul de la înalta poartă pentru mazilirea, ca să nu zic decapitarea lui Dâncu. 

    Cine mai trbuiau maziliti?Poate unii din varful statului,care ne-au prostit cu vaccinarea.Pesta porcina de cand a aparut?La noi din ce in ce mai rau.Nu cumva se doreste la alte niveluri,sa nu mai producem carne de porc?La noi mai mult se distruge,nu se dezvolta.SRI pentru cine lucreaza?

    art lui srs m-a zapacit de tot . inceput bun evocand originea acestui personaj in grupul toxic de la cluj plin de sorosisti secesionisti care sapa vartos la temelia si asa slabitului stat roman . apoi urmeaza o serie de tamaieri care de care mai bizare , intelectual rasat ?!? sociolog experimentat ?! etc mai departe tot felul de ipoteze cu calcatul pe bec si multa filozofie inutila cand lucrurile stau mult mai simplu , omul a fost pus sa semneze ce I s-a pus sub nas , pentru ca este paralel cu functia respectiva , iar un general adevarat ar fi refuzat . a plinge dupa dancu e cum ai plinge dupa o casa aprinsa . dintre toate comentariile pe seama acestui individ extrem de rar am vazut aprecieri , este detestat de foarte multi . se inseala lumea si are dreptate srs ?

    Dacă spunea că Ucraina va căștiga războiul,ar fi fost avansat

    1. Omul a a vazut si el in viitor ceva mai departe. Sau o fi terminat Dansul Dragonilor la Filigranes...

      Doar ca in vreme de razboi e nevoie de generali si soldatei, nu de vizionari si spoiler alerts. Deci stanga-imprejur si 'napoi la Academie!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro