PE PERIOADA INSTITURII STĂRII DE URGENŢĂ ASF scade cu 25% contribuţiile datorate de entităţile reglementate

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 24 martie 2020

ASF scade cu 25% contribuţiile datorate de entităţile reglementate

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în şedinţa de astăzi, modificarea Regulamentului nr. 16/2014 privind veniturile Autorităţii, în sensul diminuării cu 25% a tuturor taxelor, tarifelor şi comisioanelor datorate de către entităţile reglementate şi supravegheate de către Autoritate, se arată într un comunicat de presă al ASF remis Redacţiei.

Decizia va fi aplicată începând cu 1 aprilie 2020 şi va fi menţinută până la încetarea stării de urgenţă. Această măsură este menită să sprijine industria serviciilor financiare nebancare, în general, şi a entităţilor care se confruntă cu dificultăţi economice apărute din cauza situaţiei generate de răspândirea COVID-19, în special.

Conform ASF, prin adoptarea modificărilor la Regulamentul 16/2014 se creează premisele ca entităţile care activează în cadrul celor trei pieţe financiare supravegheate de Autoritate să îşi păstreze un nivel de lichiditate adecvat şi să îşi poată direcţiona resursele financiare către activităţile de bază.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb