PE vrea ca pasagerii companiilor aeriene care au dat faliment să fie despăgubiţi

F. A.
Internaţional / 25 noiembrie 2009

Parlamentarii europeni propun ca pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment să primească despăgubiri, potrivit unei rezoluţii adoptate azi de plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, potrivit unui comunicat remis azi de instituţie, informează NewsIn.

Astfel, Parlamentul European (PE) invită Comisia Europeană să examineze posibilitatea unei propuneri legislative până la 1 iulie 2010, care să aibă ca obiectiv acordarea unor despăgubiri pasagerilor companiilor care intră în faliment.

Potrivit europarlamentarilor, această propunere ar trebui să definească inclusiv aranjamentele financiare şi administrative.

"Propunerea legislativă ar trebui să definească inclusiv principiul responsabilităţii reciproce pentru pasageri şi pentru toate companiile aeriene care zboară spre aceeaşi destinaţie şi care au locuri disponibile şi care ar putea astfel asigura repatrierea acelor pasageri care se regăsesc blocaţi într-un aeroport străin, în caz de faliment al companiei aeriene", se menţionează în comunicat.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb