Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

PENTRU COMBATEREA EFICIENTĂ A PANDEMIEI LA NIVEL NAŢIONAL, Pro România doreşte guvern de uniune naţională

G.M.
Ziarul BURSA #Politică /

Pro România doreşte guvern de uniune naţională

Victor Ponta, preşedintele Pro România, susţine că premierul Ludovic Orban ar trebui să demisioneze. Declaraţia a fost făcută imediat după demisia lui Victor Costache din fruntea Ministerului Sănătăţii.

Victor Ponta a spus: "Nu este suficient să mai plece unul sau altul pe care-l aruncă Orban peste bord, disperat să-şi păstreze funcţia. Poate că este nevoie să mai moară, în continuare, mulţi români, să mai închidă multe spitale ca să înţeleagă Iohannis că nu mai facem anticipate, că nu mai vrem guvernul lui şi că, de data asta, în al 13-lea ceas, nu al 12-lea, avem nevoie de altceva. Şi altceva înseamnă un singur lucru: ceea ce am spus de atât timp, şi anume un guvern profesionist.

Nu e suficient că a plecat Costache, trebuie să plece Orban cu toţi cei de la PNL. (...) Acum avem nevoie de ceea ce am spus de la început: un guvern de uniune naţională; să nu mai aud toţi postacii PNL care îmi explică să nu facem campanie electorală... Nici nu cred că mai facem alegeri... (...) Avem nevoie, în locul lui Cîţu de un Florin Georgescu, avem nevoie la Economie de un Mihai Daraban. Avem nevoie la Sănătate de un Streinu Cercel. Avem nevoie la Interne de un Despescu sau un poliţist acceptat de toţi. Avem nevoie de un Raed Arafat care, atunci când iese şi spune ceva, noi toţi îl credem şi-l ascultăm".

Poziţia lui Ponta este susţinută şi de Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, care a declarat că demisia ministrului Sănătăţii nu l-a luat prin surprindere. Tăriceanu a spus: "Cauzele sunt mai profunde şi se leagă de lipsa de pregătire a sistemului medical pentru impactul pandemiei în condiţiile în care au recunoscut că ştiu cel puţin din luna ianuarie de dimesiunile crizei. (...) Şi mă gândesc că domnul Costache nu a vrut să fie prins la frâiele ministerului atunci când adevărata furtună va veni. Aşa am ajuns ca doctorii şi personalul medical să intre în luptă total nepregătiţi, cu măşti de unică folosinţă pe care le reutilizează, cu combinezoane improvizate şi cu mănuşi găurite. În loc să se pregătească pentru această luptă, Orban &Co au preferat să joace piesa alegerilor anticipate, piesă care astăzi are un final dramatic. Am văzut reacţiile la demisie ale unor lideri PNL. Pe fond, ei spun că gestul domnului Costache este un gest de responsabilitate şi onoare! Serios? Atunci cei care au rămas în guvern sunt miniştri iresponsabili şi lipsiţi de onoare?".

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, consideră că este nevoie în acest moment de o comandă unică pentru eficienţa în combaterea răspândirii pandemiei în ţara noastră. Ciolacu a spus: "Consider că managementul a fost unul greşit. Întotdeauna când există comenzi bicefale în crize, lucrurile nu funcţionează cum trebuie. (...) Lucrurile sunt coordonate greşit, s-a folosit această coordonare bicefală, atât la domnul Arafat, cât şi la minister(n.r. - Ministerul Sănătăţii). Cred că o comandă unică, doar la domnul Arafat, ar fi avut o eficienţă mult mai mare".

Deocamdată, social-democraţii nu par preocupaţi de schimbarea guvernului Orban cu unul de uniune naţională, ci de amendarea, săptămâna viitoare, în folosul cetăţenilor şi antreprenorilor, a celor două ordonanţe de urgenţă, 29 şi 30, emise în urmă cu o săptămână de actualul Executiv.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ponta,saracu',e defazat rău de tot.Tara crapă si el face jocuri politice.Chiar si acum râde Moartea pe străzi si prin spitale el visează functii.Doamne fereste !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. De adevar tot exista sunt incompetenti de prima mana si catu si vela si aia alexandru tot ce fac e anapoda si nici nu au habar, derapaje mai exista dar de Data asta e prea de tot sa vii cu masca si viziera la o sedinta de guvern in timp ce aia din spital nici nu au vazut cum arata una ....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    unde-i iliescu? ar face echipa buna sa mai "salveze" inca o data Romania. niste banci de devalizat, ceva?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS