Abonament gratuit

PERCHEZIŢII DIICOTMediu universitar viciat de corupţie

Ziarul BURSA #Anticorupţie /

Mediu universitar viciat de corupţie

Autorităţile au acţionat ieri în mai multe judeţe pentru destructurarea unei reţele care se ocupa cu fraude legate de procesul de învăţământ.

Peste 70 de percheziţii au avut loc într-un caz de fraudă la Universitatea "Spiru Haret", în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş, 13 dintre ele fiind la sedii ale instituţiei de învăţământ. Anchetatorii vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de influenţă, dare şi luare de mită, scopul acestor infracţiuni fiind facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. Prorectorul instituţiei de învăţământ superior coordona în mod direct activităţile infracţionale. Aproape 100 de persoane au fost duse la audieri. Conform DIICOT: "La data de 18.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează un număr de 76 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş, dintre care 13 la sediile unor instituţii de învăţământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie, abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participaţie improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă".

În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituţiei de învăţământ, împreună cu secretari ai unor facultăţi din cadrul universităţii, angajaţi care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universităţii, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenţilor, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informaţii nepublice, însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie. Prin această activitate infracţională vastă, membrii grupării infracţionale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. Conform DIICOT, secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicaţi de regulă după caz, în facilitarea obţinerii grilelor cu întrebările şi răspunsurile de la examen, traficarea influenţei pe lângă anumiţi profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obţinerii de lucrări de licenţă deja întocmite etc. În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licenţă/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuţiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenţi/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licenţă). Potrivit DIICOT: "Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licenţă, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaţilor (care procedau la învăţarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicaţi de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind aşezaţi în anumite locuri prestabilite pentru a putea acţiona fără probleme), fie studenţii candidaţi erau direct ajutaţi în timpul examenului scris de către anumiţi supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licenţă". În ceea ce priveşte proba a II a, orală, de susţinere a examenului de licenţă/master, prorectorul era de regulă cel care după obţinerea lucrării de licenţă, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poştei electronice, cu foarte puţin timp (doar câteva zile) înainte de susţinerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi şi a-şi însuşi conţinutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal. Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăşi întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultăţii, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licenţă, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

23 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1013
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4820
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.1113

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie