Rusia dă asigurări că Ucraina nu este în măsură să recucerească teritorii de la armata sa, contrar unor declaraţii făcute marţi de către preşedintele american Donald Trump şi că intenţionează să-şi continue asaltul pe care l-a lansat în 2022, relatează AFP.
Preşedintele american, care a subliniat mult timp că Moscova domină militar, şi-a schimbat complet poziţia brusc marţi, apreciind că Ucraina şi-ar putea ”recâştiga teritoriul în forma originală şi poate ar putea merge chiar mai departe” împotriva Rusiei.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat în briefingul său zilnic, la care AFP scrie că a participat, că este vorba despre o ”teză eronată”.
Donald Trump,care s-a apropiatde Vladimir Putin dar şi-a exprimat o frustrare tot mai mare faţă de acesta în ultimele săptămâni, a comparat marţi Rusia cu un ”tigru de hârtie”, care pare puternic, dar care nu este, şi a estimat că situaţia economic a acesteia este critică.
”Rusia nu este un tigru. Rusia este asociată mai mult cu un urs. iar urşi de hârtie nu există”, i-a replicat Peskov.
El a lăudat ”stabilitatea economică” a Rusiei, recunoscând însă că există ”tensiuni şi probleme în diverse sectoare”.
Dmitri Peskov a dat asigurări de asemenea că Rusia intenţionează să-şi continue ofensive în Ucraina, într-o intervenţie, miercuri, la un post rus de radio.
”Noi ne continuăm operaţiunea militară specială pentru a a ne asigura interesele şi a ne atinge obiectivele” stabilite de către Vladimir Putin, a declarat el, folosind eufemismul impus de către autorităţile ruse pentru a-şi desemna asaltul.
”Iar noi acţionăm astfel pentru prezentul şi viitorul ţării noastre, pentru multe generaşii viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt. ”Nu avem, deci, alternativă”.
După ce a revenit la putere, în ianuarie, Trump a iniţiat o apropiere faţă de Moscova cu speranţa de a pune capăt conflictului din Ucraina, cel mai sângeros în Europa ede la al Doilea Război Mondial.
Donald Trump, care a adoptat un ton mai favorabil faţă de Ucraina marţi, a părut să se distanţeze de un conflict pe care promis să-l rezolve în 24 de ore, urând ”noroc întregii lumi”.
El nu a spus ce rol vor juca Statele Unite după aceea, fie că este vorba despre sancţionarea Rusiei, susţinerea Kievului sau despre a face pe mediatorul.
Încercări de găsire a unei soluţii dioplomatice a conflictului au eşuat până acum, atât de diametral de opuse sunt poziţiile Moscovei şi Kievului cu privire la modalităţile unui armistiţiu sau unei întâlniri între liderii lor.
Rusia, care ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, cere ca aceasta să-i cedeze cinci regiuni şi să renunţe să adere la NATO. Kievul refuză şi cere desfăşurarea unor trupe occidentale pentru a o proteja, o idee pe care Rusia o respinge drept inacceptabilă.
Ucraina şi Washingtonul vor de-acum să atace Rusia în portofel prin reducerea exporturilor energetice ruse vitale.
Cheltuielile uriaşe făcute de către Kremlin cu ofensiva sa în Ucraina au antrenat Rusia într-un deficit bugetar, iar Ministerul rus al Finaţelor a propus miercuri creşterea TVA-ului începând de anul viitor, pentru a-l compensa.
Kievul şi-a intensificat atacurile împotriva unor instalaţii petroliere şi gazifere în Rusia. Drone ucrainene au lovit o importantă rafinărie în regiunea Başkorostan (centru) în cursul nopţii, provocând un incendiu violent.
Un atac ucrainean cu dornă s-a soldat cu doi morţi în oraşul rus Novorossiisk, în apropiere de Crimeea anexată, a anunţat pe reţele de socializare guvernatorul rus.
În contextul în care eforturile de pace cu privire la Ucraina sunt în impas, Dmitri Peskov a desplâns miercuri faptul că apropierea între Moscova şi Washington a dat rezultate ”aproape zero”.
Volodimir Zelenski, din contră, şi-a exprimat marţi bucuria faţă de ”marea cotitură” operată de Washington prin ultimele declaraţii ale lui Donald Trump.
În Ucraina, locuitori ai Kievului intervievaţi miercuri de AFP şi-au exprimat însă scepticismul, după nouă răzgândire a imprevizibilului preşedinte american.
”Să mai aşteptăm o săptămână. Ar putea spune altceva”, consideră Artiom, în vârstă de 24 de ani, care refuză să-şi spună numele. El declară apoi că-şi păstrează speranţele pentru ”băieţii” care luptă pe front.
Opinia Cititorului