Peste 13 milioane de elevi din întreaga Chină participă, în acest weekend, la examenul naţional de admitere la universitate, cunoscut sub numele de Gaokao, considerat unul dintre cele mai exigente examene din lume, informează EFE, de la care relatăm cele ce urmează. Pentru prima dată în ultimii opt ani, numărul candidaţilor a înregistrat o scădere - cu aproximativ 70.000 faţă de recordul stabilit în 2024, potrivit Ministerului Educaţiei.
Specialiştii pun această scădere pe seama evoluţiilor demografice şi a reformelor educaţionale regionale, care limitează participarea repetată la examen în scopul îmbunătăţirii notelor.
Autorităţile chineze au luat măsuri ample pentru a asigura un climat adecvat de desfăşurare a examenului. În oraşe precum Keshan au fost suspendate activităţile culturale şi sportive în spaţiile publice, iar în Gongyi s-a interzis folosirea echipamentelor de sunet şi dansul în aer liber.
Totodată, mai multe regiuni au introdus tehnologii bazate pe inteligenţă artificială pentru a preveni frauda în sălile de examen. De exemplu, provincia Jiangxi utilizează camere conectate la algoritmi care identifică comportamente suspecte, iar în Hubei sistemele pot detecta tentative de copiere şi schimburi de obiecte între candidaţi, alertând supraveghetorii în timp real.
Mass-media din China publică hărţi meteo detaliate pentru a ajuta elevii să-şi planifice prezenţa la examene. În oraşele sudice, cum ar fi Wuhan şi Hangzhou, autorităţile au avertizat asupra temperaturilor ridicate şi a ploilor abundente.
Pe reţelele sociale, cum este Weibo, Gaokao a devenit principalul subiect de discuţie. Utilizatorii postează mesaje de încurajare, videoclipuri motivaţionale şi amintiri despre propriile experienţe.
Printre cei care susţin examenul se numără şi Liang Shi, un bărbat de 58 de ani care încearcă pentru a 29-a oară să obţină un punctaj suficient pentru a fi admis la prestigioasa Universitate Sichuan. Consideră examenul „corect pentru toţi” şi nu cere tratament preferenţial: „Nimeni nu primeşte puncte în plus doar pentru că e mai în vârstă sau s-a prezentat de multe ori”, a declarat el.
Deşi sistemul de învăţământ superior s-a dezvoltat accelerat în ultimele decenii, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste între 16 şi 24 de ani a atins 15,8% în aprilie 2025. Acest context sporeşte presiunea asupra tinerilor, care se pregătesc ani de zile pentru acest moment, frecvent cu sprijinul meditaţiilor intensive, conform sursei citate.
Rezultatele Gaokao vor influenţa decisiv accesul elevilor la universităţi şi traseul lor profesional, motiv pentru care acest examen continuă să fie considerat un punct de cotitură în viaţa oricărui adolescent chinez.
Opinia Cititorului