Peste 27 milioane euro de la UE pentru retehnologizarea termoficării timişorene

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 13 iulie 2010

Comisia Europeană (CE) a aprobat o finanţare nerambursabilă de pes-te 27 de milioane de euro, reprezentând jumătate din valoarea unui proiect de retehnologizare a sistemului de termoficare din Timişoara.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu, citat de Mediafax, cealaltă jumătate a finanţării va fi asigurată de guvernul român, care va aloca 45% din sumă, şi de Consiliul Local, care va asigura cinci procente din finanţarea totală.

Banii vor fi utilizaţi la reabilitări de cazane, pompe, reţele de distribuţie şi centrale termice pentru reducerea pierderilor şi a noxelor.

Societatea de termoficare din Timişoara, "Colterm", furnizează agent termic către peste 224.360 de locuitori, reprezentând 73% din populaţia totală a municipiului, precum şi către majoritatea instituţiilor publice şi sectoarelor de servicii.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb