Peter Szijjarto: ”Rusia va continua să livreze petrol şi gaze Ungariei”

S.B.
Internaţional / 19 iunie, 16:30

Peter Szijjarto: ”Rusia va continua să livreze petrol şi gaze Ungariei”

Livrările de petrol şi gaze naturale ruseşti către Ungaria vor continua, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, cu prilejul unei vizite în Rusia, unde a avut discuţii cu vicepremierul rus Alexander Novak precum şi cu directori de top de la companiile Rosatom şi Gazprom, informează Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat marţi că intenţionează să oprească efectiv importul de gaze şi petrol din Rusia până la sfârşitul anului 2027, în pofida opoziţiei exprimate de Ungaria şi Slovacia.

"Am convenit cu oficialii ruşi precum şi cu liderii companiilor energetice să ne menţinem cooperarea, în pofida eforturilor Bruxelles-ului şi Kiev-ului de a le submina. Livrările de petrol vor continua, la fel ca şi livrările de gaze via TurkStream, proiectul centralei nucleare Paks II merge mai departe", a postat Peter Szijjarto pe reţeaua X.

Regulamentul propus marţi de Executivul comunitar prevede eliminarea treptată a gazelor prin conducte şi a gazelor naturale lichefiate (GNL) originare sau exportate direct sau indirect din Federaţia Rusă. Acesta prezintă, de asemenea, măsuri de facilitare a încetării complete a importurilor de petrol din Rusia până la sfârşitul anului 2027. Statele membre vor trebui să prezinte planuri de diversificare cu măsuri şi etape precise pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze şi petrol din Rusia.

În temeiul interdicţiei treptate la import avute în vedere, importurile de gaze din Rusia în baza unor noi contracte vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2026. Importurile în temeiul contractelor pe termen scurt existente vor fi oprite până la 17 iunie 2026, cu excepţia celor pentru gazele prin conducte livrate ţărilor fără ieşire la mare şi legate de contracte pe termen lung, care vor fi permise până la sfârşitul anului 2027. Importurile în temeiul contractelor pe termen lung vor fi oprite până la sfârşitul anului 2027.

Regulamentul propus va urma procedura legislativă de codecizie, ceea ce înseamnă că adoptarea sa va reveni Parlamentului European şi Consiliului. Adoptarea în Consiliu va necesita majoritate calificată.

Conducta TurkStream rămâne singurul gazoduct care transportă gaze naturale ruseşti spre Europa, după ce o explozie a pus punct exporturilor via conducta Nord Stream 1, în luna septembrie 2022, şi tranzitul gazelor ruseşti via Ucraina a fost oprit la 1 ianuarie 2025.

În primele cinci luni ale acestui an, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa, via conducta TurkStream, au ajuns la aproximativ 7,2 miliarde metri cubi, de la 6,6 miliarde metri cubi în primele cinci luni ale anului trecut.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa, care odată era cea mai importantă piaţă de export a Rusiei, au scăzut semnificativ din cauza consecinţelor politice create de războiul din Ucraina. Vârful acestor exporturi a fost atins în 2018-2019, când livrările anuale au urcat până la 175-180 miliarde metri cubi pe an.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Unii cu propriul interes,

    altii cu Ucraina si inarmarea.

    Bravo ! Ungaria 

    1. Ungurii sunt vinituri de pe langa Finlanda dupa limba. Normal ca tin cu rusii.

      Da bravo lor. Hartie igienica pentru Putin

      Zelenski hartie igienica pentru Ungaria si multi altii

      Zelenski s-a șters la fund cu Orban.

      Ungaria susține statul terorist sovietic cu bani. 

      Orban Slovenia Serbia Spania Italia etc s au sters la fund cu zelenski de aia el e cam patat si i se mai vede doar bărbuţa

      ho ho ho ho 

      Conform datelor Centre for Research on Energy and Clean Air (Crea)in 2024 statele din UE au platit Rusiei 21,9 miliarde euro pentru combustibili fosili,exact in acest interval de timp au sprijinit Ucraina cu 18,7 miliarde euro,afima institutul german IFW Kiel, in acest context pare un nonsens idea de sprijin total a UE ptr. Ucraina,practic sprijinim mai mult Rusia.

      Eu cred altceva, ca tu ești din categoria aia pe care răposatul pictor austriac o făcea inferioara

      Hai, recunoaște ca tu ești teroristul.

      Ziarul francez Le Monde sustine ca au identificat,

      peste 350 de militari de toate gradele din Ucraina, 

      care aveau insemne naziste pe uniforma/foloseau  

      salutul nazist/aveau tatuaje naziste.........

      vai de gasca Ursulei,si Le Monde e agent putinist ?! 

    Felicitari Ungaria pentru patriotism si linia clară,

    dar ma sant si multi altii Slovacia, Italia, Spania, Franţa, Serbia, Croatia, etc

    bravo tuturor 

    1. Ai uitat de Tiraspolul tău natal.

      Regimul kaghebist de la Budapesta cade la următoarele alegeri.

      Fico nu încheie mandatul. 

      Delirul tau bolnav plictiseste vezi ca ai devenit hartie igienica visurile tale nu au ce cauta aici unde se posteaza fapte

      Lasă pătrunjelul!! Ca uite ce scrii

    Pe unde trec conductele alea ,ca nu inteleg?Nu prin Ucraina?Si atunci de ce e asa bucuros si triumfalist asta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4484
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8916
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.6381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb