Petrom a majorat de luni preţurile de referinţă la carburanţi cu şase bani pe litru, ca urmare a evoluţiilor cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, potrivit unui comunicat al companiei.
Astfel, benzina Premium fără plumb 10 ppm este 4,04 lei pe litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ este 4,41 lei pe litru, OMV Carrera 95 costă 4,18 lei pe litru, iar OMV Carrera 100 costă 4,81 lei pe litru.
Un litru de motorină Top Nordic Diesel costă 3,97 lei, litrul de motorină OMV Sprint Diesel - 4,01 lei, motorina OMV Alpin Diesel - 4,30 lei pe litru, iar motorina Euro Diesel 5 - 3,80 lei/litru.
Preţurile Petrom pot varia cu maximum plus/minus cinci la sută faţă de preţurile de referinţă.
Producătorul de ţiţei şi gaze Petrom, deţinut de grupul OMV din Austria, a majorat începând cu data de 1 ianuarie preţurile de referinţă ale carburanţilor cu 27 bani/litru în cazul benzinei, cu 22 bani/litru în cazul motorinei cu minimum patru la sută biodiesel şi cu 23 bani/litru în cazul motorinelor de iarnă, care nu conţin biodiesel.
Petrom a precizat că această creştere a fost determinată exclusiv de creşterea taxelor şi accizelor.
Accizele la ţigări, benzina fără plumb, motorină şi electricitatea utilizată în scop comercial au crescut de la 1 ianuarie 2010, la acestea adăugându-se şi o majorare generată de calculul acestor taxe la un curs euro/leu mai mare cu circa 14 la sută faţă de anul 2009.