Petrom va investi 6,9 miliarde lei în 2010

(F.A.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 aprilie 2010

OMV Petrom (SNP) va investi în acest an 6,9 miliarde lei (1,6 miliarde euro) şi va anunţa, în cel mult două luni, obiectivele pentru 2015, în care va menţine direcţiile strategice anunţate în 2008, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Mariana Gheorghe, citată de Mediafax.

"Direcţiile strategice au rămas aceleaşi, nu vor fi modificări majore. Vor fi modificări în privinţa unor ţinte", a afirmat Gheorghe.

OMV Petrom a redus în anul 2008 estimările privind producţia de petrol în regiunea caspică şi Rusia de la 70.000 barili echivalent petrol (bep)/zi la 20.000 bep/zi, ca urmare a reevaluării potenţialului de achiziţii din zonă.

Totodată, compania a anunţat creşterea nivelul investiţiilor la 1,5 miliarde euro anual, după ce în 2005 viza investiţii de trei miliarde euro până în 2010. Volumul investiţiilor în perioada 2005-2007 s-a ridicat la 2,2 miliarde euro.

În acest an, OMV Petrom va investi 6,9 miliarde de lei (1,6 miliarde euro, calculat la cursul anunţat luni de BNR de 4,1597 lei pentru un euro), a adăugat Gheorghe.

Compania a investit anul trecut 4,145 miliarde lei (978,2 milioane euro), cu 35% mai puţin faţă de nivelul din 2008, de 6,404 miliarde lei.

Un alt obiectiv este stabilizarea producţiei de 210.000 bep/zi în Româ­nia, precum şi scăderea costurilor de producţie la circa 15 dolari/bep.

Pe de altă parte, compania a renunţat la planul de extindere a capacităţii de prelucrare a ţiţeiului a rafinăriei Petrobrazi de la 4,5 la 6 milioa­ne de tone pe an şi scăderea acesteia la 4,2 milioane de tone anual.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2586
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1396
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.6687

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb