Piaţa de Capital

30 ianuarie 2019
Derivatele - tot mai aproape de Bucureşti

Derivatele - tot mai aproape de Bucureşti

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2019

Adrian Tănase, BVB: "Contrapartea Centrală locală ţine cont de specificitatea pieţei noastre de capital, cu o industrie de intermediere în care casele de brokeraj sunt slab capitalizate" 

Capitalul social iniţial al CCP-ului va fi de cel puţin 16 milioane de euro, iar aportul BVB se va ridica la cel mult zece milioane de euro

Derivatele sunt tot mai aproape de piaţa noastră de capital, după ce acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au aprobat în şedinţa de ieri participarea operatorului pieţei în calitate de acţionar fondator la o nouă societate, ce urmează să funcţioneze ca o Contraparte Centrală (CCP), entitate în absenţa căreia nu poate exista o piaţă prin care să se tranzacţioneze instrumente financiare derivate.

Constantin Frăţilă - director general la Comcm

Constantin Frăţilă - director general la Comcm

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2019 /

Constantin Frăţilă a fost numit în funcţia de director general al Comcm (CMCM), pentru o perioadă de patru ani, precum şi de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, începând cu data de 25 ianuarie 2019, informează societatea de construcţii din Constanţa printr-un raport remis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

BET coboară pentru cea de-a patra şedinţă la rând

BVBBET coboară pentru cea de-a patra şedinţă la rând

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2019

Rulajul total al pieţei principale a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 45,15 milioane de lei, cu puţin sub valoarea medie zilnică înregistrată anul trecut, de 46 milioane de lei, indicele BET înregistrând cea de-a patra scădere la rând, cotaţia principalului coş de acţiuni al pieţei coborând cu 0,81%, până la 6.948,96 de puncte.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Rulaj de numai 22 milioane de lei

BVBRulaj de numai 22 milioane de lei

Andrei Iacomi Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 ianuarie 2019

Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, pe fondul unor transferuri de doar 22,44 milioane de lei, cu mult sub lichiditatea medie zilnică a acestui an, de 46,6...

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo