Privatizarea combinatului siderurgic SIDEX Galaţi, realizată în 2001 de guvernul Adrian Năstase, a provocat unul dintre cele mai importante scandaluri privind influenţa politică externă asupra economiei româneşti.
Preluarea combinatului de către grupul LNM, controlat de miliardarul de origine indiană LakshmiMittal, a fost precedată de o intervenţie diplomatică a premierului britanic Tony Blair, al cărui partid primise o donaţie de 125.000 de lire sterline din partea omului de afaceri. În paralel, companii franceze, germane, turce şi ruse manifestaseră interes pentru producătorul român de oţel, în timp ce autorităţile de la Bucureşti negociau vânzarea unuia dintre cele mai importante active industriale ale ţării.
Controversele privind selecţia cumpărătorului, structura offshore a grupului LNM şi respectarea obligaţiilor contractuale au continuat mult după finalizarea tranzacţiei.
Cazul SIDEX reprezintă un exemplu al modului în care interesele economice ale marilor corporaţii internaţionale se pot intersecta cu diplomaţia şi finanţarea partidelor politice.
Spre deosebire de alte privatizări controversate, în cazul combinatului gălăţean există documente şi mărturii publice care confirmă intervenţia directă a unui şef de guvern străin în sprijinul unui investitor privat. Acestea nu demonstrează însă că decizia autorităţilor române a fost cumpărată sau că donaţia către Partidul Laburist a determinat intervenţia lui Blair.
• Privatizarea din 2001 şi competiţia pentru combinatul siderurgic
La începutul anilor 2000, SIDEX Galaţi era unul dintre cele mai importante combinate siderurgice din Europa de Est, dar se confrunta cu pierderi financiare, datorii şi necesitatea unor investiţii majore pentru modernizare.
Guvernul condus de Adrian Năstase a decis privatizarea societăţii, procesul fiind coordonat de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), condusă de Ovidiu Muşetescu.
Mai multe grupuri internaţionale şi-au manifestat interesul pentru combinat. Potrivit articolele publicate de mass-media de la Bucureşti în martie 2001, printre potenţialii investitori se numărau grupul german Salzgitter, consorţiul franco-turc Usinor-Erdemir şi un grup de companii româneşti format din Metalexportimport, Metanef, Grivco şi Metaltrade.
În procesul de privatizare a apărut şi grupul rus TNK KazChrome. Totuşi, interesul manifestat de aceste companii nu s-a concretizat în oferte finale comparabile.
Presa vremii relata că investitorii ar fi trebuit să depună o garanţie de 47 de milioane de dolari şi să demonstreze că dispuneau de resurse pentru investiţiile de mediu. Consorţiul românesc a invocat inclusiv modificarea condiţiilor de privatizare cu puţin timp înaintea termenului-limită, în special introducerea unor obligaţii privind recuperarea creanţelor aferente proiectului Krivoi Rog.
În final, LNM Holdings, grupul controlat de LakshmiMittal, a rămas singurul ofertant care a depus o propunere fermă de cumpărare.
Potrivit unei analize publicate de ziarul BURSA, LNM a preluat în noiembrie 2001 aproximativ 91,6% din acţiunile SIDEX, pentru un preţ de peste 70 de milioane de dolari, asumându-şi investiţii de aproximativ 350 de milioane de dolari pe parcursul următorilor zece ani. Contractul fusese semnat în iulie 2001.
• Scrisoarea lui Tony Blair către Adrian Năstase, în momentul decisiv al negocierilor
Cel mai controversat episod al privatizării SIDEX s-a produs în iulie 2001, când premierul britanic Tony Blair i-a transmis omologului său român, Adrian Năstase, o scrisoare în care saluta preluarea combinatului de către grupul LNM.
Documentul, datat 23 iulie 2001, prezenta tranzacţia drept un pas important în restructurarea economiei româneşti şi sugera că investiţia ar putea contribui la apropierea României de Uniunea Europeană.
Blair îşi exprima satisfacţia că partenerul României era o companie pe care o caracteriza drept britanică, deşi LNM Holdings era înregistrată în Antilele Olandeze şi controlată de omul de afaceri indian LakshmiMittal.
Potrivit unei investigaţii publicate de The Guardian la 13 februarie 2002, scrisoarea nu a fost transmisă într-un moment lipsit de semnificaţie comercială. Semnarea contractului fusese amânată, iar grupul francez Usinor încerca să convingă autorităţile române să accepte o alternativă la oferta LNM.
Premierul francez Lionel Jospin urma să ajungă la Bucureşti chiar pe 23 iulie, iar reprezentanţii Usinor sperau ca vizita să consolideze poziţia companiei franceze.
În acest context, scrisoarea lui Blair putea fi interpretată ca un semnal de susţinere politică pentru investitorul indian.
Guvernul român a respins însă ideea că intervenţia premierului britanic ar fi determinat alegerea cumpărătorului. Potrivit unui comunicat guvernamental citat de Adevărul în februarie 2002, memorandumul privind finalizarea negocierilor şi forma contractului fusese aprobat la 19 iulie 2001, cu patru zile înainte de data scrisorii.
Prin urmare, documentele indică faptul că decizia formală fusese luată anterior intervenţiei lui Blair, chiar dacă semnarea contractului a avut loc ulterior.
• Donaţia de 125.000 de lire către Labour şi scandalul „Mittalgate”
Controversa a căpătat o dimensiune politică majoră în Marea Britanie după ce presa a dezvăluit că LakshmiMittal contribuise financiar la campania electorală a Partidului Laburist.
Potrivit informaţiilor publicate de The Guardian la 10 februarie 2002, omul de afaceri donase 125.000 de lire sterline Partidului Laburist la 26 iunie 2001, cu aproximativ patru săptămâni înainte ca Tony Blair să semneze scrisoarea adresată lui Adrian Năstase.
Donaţia nu era secretă. Ea fusese inclusă în evidenţele publice ale finanţării politice din Regatul Unit, administrate de Electoral Commission, instituţia responsabilă cu supravegherea donaţiilor către partidele politice.
În august 2001, agenţia Press Trust of India, citată de publicaţia Rediff, relata că Mittal figura printre principalii donatori individuali ai Partidului Laburist, potrivit datelor comunicate de autoritatea electorală britanică.
Scandalul a devenit cunoscut în presa britanică sub denumirea de „Mittalgate”, opoziţia solicitând explicaţii privind relaţia dintre contribuţia financiară şi sprijinul diplomatic acordat investitorului.
La 13 februarie 2002, Tony Blair a fost interpelat în Camera Comunelor. Potrivit transcrierii oficiale a dezbaterii parlamentare, premierul a recunoscut că donaţia lui Mittal era o informaţie publică, dar a susţinut că aceasta nu avusese nicio influenţă asupra deciziei de a semna scrisoarea.
Blair a explicat că intervenţia fusese solicitată de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti şi că sprijinirea unei companii cu sediu în Regatul Unit reprezenta o practică diplomatică obişnuită.
Opoziţia a contestat însă argumentul, subliniind că LNM era înregistrată într-o jurisdicţie offshore şi avea foarte puţini angajaţi în Marea Britanie.
Controversa a fost amplificată de faptul că grupul Mittal concura pe piaţa internaţională cu producători britanici de oţel, inclusiv cu Corus, companie care efectuase reduceri importante de personal.
Evidenţele donaţiei demonstrează existenţa unei relaţii financiare între Mittal şi Labour, dar nu stabilesc că suma a fost oferită în schimbul intervenţiei premierului britanic.
• Dosarul privatizării, contractul confidenţial şi verificările Curţii de Conturi
Controversele privind SIDEX au continuat şi după preluarea combinatului, în special din cauza accesului limitat la documentele privatizării şi a modului în care investitorul şi-a îndeplinit obligaţiile.
În martie 2008, BURSA relata că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) susţinea că nu putea desecretiza contractul fără acordul ArcelorMittal, succesorul grupului care preluase combinatul.
Potrivit instituţiei, contractul fusese semnat la 25 iulie 2001, iar preţul pentru pachetul de 92,12% din acţiuni era de 70,7 milioane de dolari, la care se adăugaseră dobânzi şi penalităţi achitate ulterior. Procentul comunicat de AVAS diferă de participaţia de 91,6% menţionată în unele retrospective economice.
În iunie 2009, un grup de 53 de deputaţi a solicitat constituirea unei comisii parlamentare pentru verificarea privatizării şi a obligaţiilor asumate de cumpărător. Potrivit BURSA, iniţiatorii cereau inclusiv desecretizarea contractului.
Două luni mai târziu, deputatul Mihail Boldea a anunţat depunerea unei plângeri penale la Parchetul General împotriva reprezentanţilor guvernului Năstase şi ai autorităţii de privatizare, invocând presupuse infracţiuni de abuz în serviciu şi subminare a economiei naţionale.
Depunerea plângerii nu echivalează însă cu stabilirea unor fapte penale, iar sursele consultate nu confirmă existenţa unei hotărâri definitive de condamnare pentru atribuirea contractului SIDEX.
Au existat, în schimb, constatări oficiale privind executarea obligaţiilor contractuale. Potrivit unui articol publicat de BURSA la 6 februarie 2013, care prezenta raportul Curţii de Conturi pentru 2011, verificările identificaseră nerespectarea unor angajamente investiţionale asumate de cumpărător.
Documentul arăta că AVAS reluase în 2012, la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, demersurile pentru recuperarea unor penalităţi de aproximativ 1,63 milioane de dolari.
Aceste constatări documentează existenţa unor dispute contractuale reale, distincte de acuzaţiile politice privind condiţiile iniţiale ale privatizării.
• Finanţarea BERD şi întrebările privind sprijinul britanic
O altă controversă a vizat finanţarea acordată grupului Mittal de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Potrivit documentelor oficiale ale instituţiei, BERD a acordat un împrumut de 100 de milioane de dolari, semnat iniţial în octombrie 2001 şi restructurat ulterior pentru a susţine modernizarea combinatului.
În Marea Britanie au apărut întrebări privind eventuala influenţă a guvernului Blair asupra aprobării finanţării, în condiţiile în care Regatul Unit era unul dintre acţionarii instituţiei.
În februarie 2002, Noreen Doyle, responsabilă de operaţiunile bancare ale BERD, a respins însă existenţa unor presiuni politice. Potrivit The Guardian, oficialul a precizat că instituţia evaluase proiectul pe criterii financiare şi că nu primise solicitări de intervenţie din partea guvernului britanic.
De asemenea, reprezentanţii BERD au explicat că oferta franceză presupunea administrarea temporară a combinatului, cu posibilitatea unei achiziţii ulterioare, în timp ce LNM depusese o ofertă efectivă de cumpărare.
Această diferenţă este esenţială pentru evaluarea privatizării: existenţa mai multor investitori interesaţi nu înseamnă că autorităţile române aveau în faţă mai multe oferte ferme şi echivalente.
• Privatizarea SIDEX, între diplomaţie economică şi responsabilitatea autorităţilor române
La un sfert de secol de la privatizare, cazul SIDEX rămâne relevant pentru înţelegerea influenţelor externe asupra marilor decizii economice din România.
Documentele şi investigaţiile publicate în Marea Britanie confirmă că Tony Blair a intervenit diplomatic în sprijinul grupului LNM, că LakshmiMittal finanţase anterior Partidul Laburist şi că intervenţia britanică a coincis cu o perioadă în care investitorii francezi încercau să obţină un rol în administrarea combinatului.
Totuşi, documentele guvernamentale româneşti arată că aprobarea formală a privatizării avusese loc înaintea scrisorii lui Blair. În plus, oferta franceză nu era echivalentă cu propunerea de cumpărare depusă de LNM, iar BERD a negat existenţa unor presiuni politice privind finanţarea.






















































Opinia Cititorului