PIAŢA VALUTARĂEuro a crescut la 4,4315 lei

Alexandru Costea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2014

Euro s-a apreciat, vineri, faţă de leu, cu 0,46 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4315 lei/euro.

Euro a fost cotat în jurul orei 16:30 la 4,437 - 4,438 lei în tranzacţii derulate între băncile comerciale, comparativ cu şedinţa de joi când euro a fost cotat la 4,432 la ora 16:30.

Surse bancare au afirmat că şedinţa de vineri a fost "foarte liniştită" până în jurul orei 16:00, când cursul a trecut de 4,43 lei/euro, valoare menţinută de la deschidere.

"Este un cumpărător mai agresiv în piaţă. O singură bancă execută probabil un ordin comercial.

În regiune nu sunt motive pentru o astfel de evoluţie. Coroana cehească, forinţul şi zlotul sunt în stagnare", a declarat pentru Mediafax dealerul unei bănci.

Minimul şedinţei a fost de 4,43 lei/euro, iar maxima a fost de 4,438 lei/euro.

Potrivit traderilor bancari, volumele tranzacţionate în şedinţa de vineri au fost "puţine".

Sursele erau de părere că "ne vom întoarce luni (azi - n.r.) la 4,43 lei/euro".

În ceea ce priveşte piaţa secundară a titlurilor de stat, s-a plătit pe aproape toată curba, însă nu foarte mult.

Dolarul american a coborât în raport cu leul, comparativ cu şedinţa de joi. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,5865 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,686 lei/franc, în creştere faţă de valoarea atinsă în şedinţa de joi, de 3,6784 lei/franc.

Gramul de aur a fost cotat la 138,8112 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de joi, de 139,1385 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro