PIAŢA VALUTARĂ Euro a crescut la 4,5220 lei

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 noiembrie 2012

Euro s-a apreciat, vineri, cu 0,64 bani, BNR afişând un curs de referinţă de 4,5220 lei pentru moneda europeană.

La finalul şedinţei de tranzacţionare, euro era cotat, pe piaţa interbancară, la 4,5275 - 4,5290 lei, peste nivelul de la aceeaşi oră din ziua precedentă, de 4,5200 - 4,5210 lei.

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,5200 lei, iar în prima parte a zilei a fluctuat aproape de acest nivel.

Dealerii spun că, la jumătatea sesiunii, volumele de tranzacţionare au urcat uşor şi nu exclud intervenţia Băncii Centrale, obişnuită în ultimele două săptămâni.

Dolarul american a câştigat teren în faţa leului, BNR stabilind un curs de 3,5545 lei, mai mare cu 0,94 bani, comparativ cu valoarea anterioară.

Cursul oficial pentru francul elveţian a crescut de la 3,7455 lei la 3,7507 lei.

De la începutul anului şi până în prezent, euro s-a apreciat în raport cu leul cu 4,63%, iar dolarul american a crescut cu 7,03%, în timp ce francul elveţian a înregistrat un avans de 5,65%.

Preţul gramului de aur a urcat, vineri, la 198,04 lei, de la 195,61 lei, nivel stabilit în şedinţa precedentă.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb