PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a apreciat la 4,4534 lei

GEORGE FORCOŞ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 septembrie 2016

Euro a crescut, ieri, faţă de leu, cu 0,7 bani, Banca Naţională a Româ-niei (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4534 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,4475 lei/euro şi un maxim de 4,454 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "medii", au precizat aceleaşi surse.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a rămas aproape neschimbată faţă de şedinţa anterioară.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,1179 dolari, în apreciere cu 0,04% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1169 dolari şi un maxim de 1,1206 dolari.

Dolarul american a urcat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 0,02 bani, fiind cotat la 3,9812 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a crescut la 4,0739 lei, de la 4,0597 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 168,3139 lei, în apreciere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 168,2066 lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb