Plafonarea preţurilor din energie şi compensarea facturilor - adoptate în Parlament

M.G.
Ziarul BURSA #Politică / 28 octombrie

Plafonarea preţurilor din energie şi compensarea facturilor - adoptate în Parlament

Proiectul de lege care prevede plafonarea preţurilor din energie şi compensarea facturilor pentru consumatorii casnici şi IMM-uri a fost adoptat, ieri, în Parlament, cu 285 de voturi "pentru" din numărul de 287 de deputaţi prezenţi la plenul Camerei Deputaţilor. Măsurile se vor aplica de la 1 noiembrie, iar guvernul estimează că circa 6 milioane de gospodării din România vor beneficia de aceste reduceri care vor apărea direct în facturi, fără că populaţia să facă vreun demers. Cei care vor beneficia de compensare sunt cei care au un consum până în 300 de kW lunar sau 200 de metri cubi de gaze naturale lunar.

Preţurile din domeniul energiei electrice şi gaze naturale vor fi plafonate după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ a gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Pe lângă consumatorii casnici, preţurile plafonate se vor aplica şi unor noi categorii de consumatori, au decis comisiile de specialitate ale deputaţilor, respectiv spitalele (publice şi private), unităţile de învăţământ (publice şi private), creşele (publice şi private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi, precum şi unităţile de cult.

Totodată, deşi senatorii au decis în primă fază să aplice o cotă TVA de 5% pentru energia şi gazele livrate operatorilor economici consumatori finali, în loc de cota standard de 19%, deputaţii din comisii au ales să elimine această prevedere.

În plus, doar întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) vor fi scutite de la plata unor tarife. La energie electrică este vorba de scutire de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din reţea, tariful de distribuţie, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum şi de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi a accizei. La gaze, IMM-urile vor fi scutite de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi accizei.

Iniţial, în varianta adoptată de senatori, toţi operatorii economici erau scutiţi de aceste tarife, însă deputaţii au eliminat companiile mari.

Deputaţii au mai hotărât ca pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 Guvernul să aloce bugetelor unităţilor administrativ teritoriale o subvenţie pentru acoperirea creşterii preţului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferenţa rezultată între preţul de achiziţie al gazelor naturale şi preţul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh.

De asemenea, producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, vor fi exceptaţi de la impozitarea cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh.

Virgil Popescu: "Oferim protecţia pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut"

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat, ieri, că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţului la energie oferă o protecţie pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăţi acelaşi preţ ca anul trecut, conform Agerpres.

"Avem astăzi la votat o lege care practic protejează consumatorii casnici, le oferă celor care au un consum până în 300 de kW lunar sau 200 de metri cubi lunar o protecţie în aşa fel încât, pe lângă plafonare, să nu plătească mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut. Toţi clienţii casnici, indiferent dacă au consum mediu sau nu, au plafonare asigurată, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, iar protecţia o primeşte peste 70% din populaţia României, pentru că pe cifre reale de consum vorbim de aproape 15 milioane de români care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut. De asemenea, am adus îmbunătăţiri şi este o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru microîntreprinderi, pentru profesii liberale, întreprinderi familiale. Acestea vor plăti doar preţul energiei, toate taxele, tarifele reglementate, nereglementate sunt scoase şi vor fi suportate de la bugetul de stat, în aşa fel încât întreprinderi mici şi mijlocii româneşti şi mediul economic să poată să fie competitive şi să nu îşi piardă competitivitate", a afirmat Popescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului pentru aprobarea OUG privind compensarea creşterii preţurilor la energie.

El a spus că au mai fost aduse amendamente cu privire la plafonarea preţurilor pentru spitale, pentru unităţile de învăţământ, pentru CET-uri.

"Este o lege bună care ajută pe toţi românii, companiile, CET-urile, spitalele, şcolile, unităţile de cult, plafonează preţul şi nu lasă românii în această iarnă pradă fluctuaţiilor de preţ. Guvernul susţine aceste modificări", a adăugat Popescu.

El a mai spus că, practic, toate partidele politice şi-au pus amprenta asupra acestui proiect.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Capitalismul pe bune si-a atins limitele.. piata poate deveni de multe ori irationala.. iar alocarea de resurse necesita o regandire fundamentala:

    Un exemplu distopic concret, unii irosesc cantitati importante de energie electrica inutil pe asa zisa minare crypto care creeaza FALSA PLUS VALOARE, altii tremura de frig in case fie ca nu-si mai permit plata energiei fie furnizorul de energie e incapacitate de plata si nu-i poata furniza energia pentru a servi o NEVOIE PRIMARA DE BAZA.  

    Trageti concluziile dupa ce trece o vreme la rece: 

    - resursa energia s-a consumat si transformat oricum 

    - bubble-ul pe crypto s-a spart, deci energia transformata s-a evaporat pur si simplu, asa zisul investitor s-a ales cu praful si tot cu suferinta psihica a pierderii 

    - s-a acumulat mult mai multa suferinta fizica si psihica a celor ce au tremurat de frig, si o scarba fata de societatea in care traieste si va contribui doar negativ la societate per ansamblu ulterior din toate punctele de vedere 

    spor la meditat! 

    1. Orice poate fi judecat din prisma asa pseudo-eco-morala! La fel de bine poti spune ca unii dau bani aiurea pe masini care au motor prea mare si consuma prea mult combustibil. Sau ca au case prea mare care necesita prea mult gaz sa se incalzeasca. Sau ca isi cumpara produse prea scumpe. Sau ca merg in concedii. Sau ca...

      Comunism in care sa primeasca toata lumea la fel nu suna prea bine. 

      De bine de rau exista ajutoare de incalzire la nivel de oras. Multi chiar sunt ajutati sa se incalzeasca daca nu isi permit. Ca sa nu mai zic cum este subventionat tot sistemul comun de incalzire care este un colos ineficient stiut gaura neagra de la Revolutie incoace. 

      :)) adevarul e ca in comunism / socialism piața mergea struna, aveam gaze gârlă si gratis ... in loc sa înțelegem ca vina e cel putin jumătate a noastră (stam ca prostii cu gazele naturale îngropate in marea neagra, pentru ca guvernul nostru nu a schimbat legea in ultimul moment ... însă cerșim de la Putin), si dam vina pe capitalism, pe Brussels, americani, ordinea mondiala sau mai stiu eu ce alte conspirații din "exterior"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro