Plan mondial pentru biscuiţi

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 23 februarie

Cătălin Avramescu

Am făcut un calcul. Cheltuiesc, în fiecare an, 93 de lei pentru biscuiţi. Adică 19 Euro. În medie, două pachete pe lună. Suspectez că sunt, pe undeva, consumatorul tipic. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu credeam, până acum, că chestiunea asta ar interesa pe cineva. Aşa că vă imaginaţi surpriza mea când am auzit la radio, zilele trecute, o ştire despre preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a propus un plan mondial ce urma să mă asigure că îmi pot procura pachetele mult-râvnite.

De fapt, lucrurile stau puţin diferit. Emmanuel Macron a propus un plan mondial pentru procurarea de vaccinuri împotriva Covid-19. Dar ce legătură are asta cu pachetele mele de biscuiţi? Întâmplător, per capita, costă cam tot atât.

Am în faţă o listă cu preţurile pe care Uniunea Europeană le plăteşte pentru o doză de vaccin. Lista nu este oficială, a fost "scăpată" în presă, dar cifrele corespund cu ce ştim din alte surse publice. Vaccinul Astra-Zeneca costă 1,78 de euro, cam cât un pachet de biscuiţi cu cremă. Johnson&Johnson costă 8,5 dolari, cam cât cheltuiesc în trei luni pentru ronţăit la micul-dejun. Pfizer costă 12 euro, iar Moderna 18 euro.

Cât costă exact, în medie, să vaccinezi un cetăţean european este acum imposibil de calculat. Nu este încă clar câte vaccinuri vor fi folosite din fiecare categorie, câţi oameni vor fi vaccinaţi, şi câte vaccinuri au nevoie de două doze (cele mai multe, probabil). Aşa că am să avansez o cifră aproximativă. 19 Euro.

Aţi observat, desigur, problema... Dacă ridicolul ar durea, mulţi politicieni s-ar zvârcoli pe jos. De când a început pandemia, politicienii din toate ţările s-au întrecut în exagerări şi în populism. Mai întâi ne-au spus să nu ne îngrijorăm. "Suntem pregătiţi! Autorităţile sunt pregătite!". Mda...

După care au schimbat tonul. Acum ne-au anunţat Apocalipsa. Ţineţi minte, acum câteva săptămâni, că eternul Arafat şi asociaţii săi ne spuneau că vor exploda cazurile de infecţii după Revelion? "Chiar dacă e o tradiţie, mersul din casă în casă, mai intri în casă, mai stai un pic, riscul de infecţie creşte mult". Haideţi să vedem datele. S-a întâmplat exact pe dos decât credea înţeleptul de la Ministerul de Interne. Din 10 Ianuarie, numărul de cazuri noi a tot scăzut. Din 25 Ianuarie, numărul de cazuri noi s-a stabilizat. Asta cu toate că mulţi oameni au sfidat şi sfidează orice norme de prudenţă.

Incapabili să gestioneze criza, politicienii recurg la ce ştiu ei mai bine. Vând gogoşi. Am auzit multe în ultimele luni. Dar cred că planul lui Emmanuel Macron este cel mai absurd dintre toate.

Să recapitulăm. Franţa a vaccinat, până acum, doar 5,4 la sută dintre cetăţeni. Mai puţin decât Chile (15%), Maldive (12,9%), Turcia (7,8%), sau Grecia (6,7%). Nu am nici cea mai mică idee de ce preşedintele francez crede că poate da lecţii de vaccinare.

Să trecem peste asta. Necazul este altul. Vaccinurile, precum se vede, sunt foarte ieftine. Să vaccinezi un om presupune o cheltuială nu mai mare decât procurarea unei provizii de biscuiţi. Pe o zi sau pe o lună sau pe un an. Acestea sunt cifrele. Vreţi alte cifre? Pentru o persoană, ar fi TVA-ul pe care statul îl încasează de pe urma unei perechi de blugi.

De ce ar trebui un plan al liderilor mondiali pentru aşa ceva, efectiv nu pricep. Asta îmi seamănă cu felul în care precupeţele încercau să vândă pepeni, la tarabă: "Aşa ceva nu există, cei mai gustoşi din lume, miere curată!". Iar acasă descopereai că au cumpărat un castravete.

Eu credeam că problemele mondiale sunt altele. Spre exemplu, o cădere economică de proporţii colosale. Doar în Franţa, doar cheltuielile directe ale statului ca reacţie la pandemie au fost de 450 de miliarde de euro. Până acum. Adică suficient să cumperi doze de vaccin pentru patru planete de mărimea Pământului.

Singura explicaţie pentru asemenea derapaje logice este că politicienii spun orice pentru a lăsa impresia că fac ceva, că sunt cumva de folos celor pe care îi împovărează cu taxe. Acum pretind că achiziţia de vaccinuri ar fi ceva super-complicat, senzaţional, nemaipomenit. Nu este.

Este adevărat că unele ţări, sărace, nu au (încă) vaccinuri. Dar asta nu pentru că vaccinurile ar fi scumpe. Ele sunt chiar ieftine. Vaccinarea unei întregi ţări costă ceva de ordinul milioanelor de euro. Cam cât cheltuiesc politicienii pe o "întâlnire informală" în care discută "problemele omenirii".

Motivul pentru care un stat nu este în stare să găsească câţiva bănuţi pentru a asigura vaccinuri nu are nimic de-a face cu lipsa unui "plan mondial". Există guverne pur şi simplu incapabile să guverneze. Sunt compuse din cleptomani care stau mereu cu mâna în buzunarul cetăţenilor.

Sigur că, în actuala situaţie, aceste guverne cântă aria milei publice. Algeria a încasat în 2019 aproximativ 22 de miliarde de dolari din exportul de petrol şi gaze. Şi a vaccinat doar 0,2% din populaţie. Nu banii lipsesc, nici schemele aeriene ale profeţilor mondiali, ci capacitatea de a guverna responsabil.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1486
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5849
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7813
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9139

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro