PLASAMENTE ALTERNATIVE Un 23 august fierbinte

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august

Peleşul în restaurare.

Peleşul în restaurare.

Marius Tiţa

Numai depăşitul cela cu nume predestinat, Tulbure, mai susţinea, pe vremuri, că "la noi în august e fierbinte vara". Aiurea, cum trecea "Schimbarea la faţă" şi se uşura cerbul în râuri, se schimba şi vremea. De multe ori, pe 23 a plouat de-a dreptul. În 1989 a fost vreme frumoasă, nici frig, dar nici cald. Atunci a fost ultima defilare, podiumul oficial, cu ceauşeştii, mutându-se la clădirea în construcţie a noului Muzeu Naţional, ulterior Casa Radio, deşi Radioul public n-a "locuit" niciodată acolo. Sau chiar Dâmboviţa Mall, deşi nici asta n-a fost. Mereu această clădire a fost "conservată" prin demolarea unei părţi, mai întâi acoperişul intrării de sub care a privit ceauşescu ultima defilare de 23, apoi mijlocul clădirii, cu camere extrem de înalte, ca în prezent să fie o linişte de ierburi ce cresc.

Ce m-am orientat, am scris numele Dictatorului cu literă mică, m-am răzbunat. Cum, nu ştiţi că aşa se scrie, din 22 decembrie 1989 încoace?! A fost o modă, dar a trecut repede, cât au trecut rândurile din faţă, cei cu scandările, direct la prezidiu. Cei tineri şi la conducere în prezent nu cunosc acest amănunt de naivitate revoluţionară, din decembrie 1989.

Anul acesta, mai mult ca oricând, am simţit un alt anotimp, de cel puţin patru luni, anotimpul canicula, care suprimă vara şi încalecă niţel primăvara şi mai mult toamna. Astfel că, iulie se varsă în gustar, făcându-l tot cuptor. Fiţi-ar premoniţia de râs, tovarăşe Tulbure, că se făcu august o lună toridă, exact ca în înflăcăratul matale vers.

Din ce se petrecu la 23 august, în 1944, comuniştii veniţi ulterior la putere au făcut momentul cheie al acţiunii lor. Adevăraţii actanţi de atunci au luat-o spre închisori şi moarte, iar procentul determinant s-a mutat spre comunişti, un partid foarte "miculuţ", ca să citez o celebră expresie contemporană. Momentul era foarte bun, în plină vară, dar după ce se stingeau căldurile Cuptorului, adică ale lunii iulie. Majoritatea fotografiilor cu defilări de 23 august sunt însorite. Poate că, uneori sunt folosite imagini de la defilările de 1 mai, cele desfiinţate, ca să se concentreze clasa muncitoare în organizarea de manifestări grandioase chino-nord-coreene ca inspiraţie. De fapt, regimului îi era cam teamă să îi mai adune pe cei pe care îi reprezenta, pe muncitori, mai ales după Revolta muncitorilor de la Braşov, din 1987, care a precedat cu doi ani căderea comunismului în Europa de Est, exclusiv URSS. Tot aşa, instalarea comunismului în această parte a Europei nu s-a petrecut începând cu lovitura de stat de la Praga, din 1948, ci cu plantarea lui Petru Groza în fruntea guvernului de la Bucureşti, în martie 1945, când nici nu se terminase războiul.

Noi ne permitem această uimire pentru că nu ne cunoaştem destinul scris de Churchill pe un şerveţel, la Moscova, în octombrie 1944. România este prima menţionată ca fiind donată în proporţie de 90% Russiei, după cum scrie marele politician englez numele Uniunii Sovietice. Aşa că, în logica aliaţilor, instalarea comunismului în România, când războiul nici nu se terminase, era un lucru firesc, normal. În schimb, Cehoslovacia nici nu apare pe bileţelul lui Churchill, şi este de presupus că i se rezervase o viaţă normală după război, spre deosebire de abandonata Românie.

Modul în care s-a tranşat destinul României şi al altor ţări din Est, la întâlnirea de la Moscova, îi era foarte cunoscut lui Stalin. Tot la Moscova, dar în 1939, chiar la 23 august, marionetele Ribbentrop şi Molotov semnaseră în numele şefilor lor, Hitler şi Stalin, un "pact de neagresiune". Înţelegerea dictatorilor avea o parte secretă în care se menţiona că Germaniei puţin îi pasă de Basarabia, pe care o dorea URSS. Şi asta aminteşte de negocierile păcii de la Bucureşti - Hanul lui Manuc, din 1812, prin care Rusia a luat prima dată Basarabia, de atunci începând să creadă că este a ei. Avem deja o istorie de un secol şi aproape jumătate în care marile puteri se servesc cu hălci din România şi se şi invită, mai serviţi nişte Basarabia, nu mersi, îmi exprim dezinteresul pentru aşa ceva, prefer nişte Polonia, oricum cam într-o săptămână bag război. Te pup, Dolphy, mare pişicher eşti, Winston, buldogule!

Protocolul secret a fost iscălit la Moscova, de stalinişti şi hitlerişti, la 23 august 1939, acum 85 de ani. După patru ani, românii, în frunte cu regele lor, s-au rupt de alianţa cu Germania, care nu aduse nimic nou, dimpotrivă, satisfăcuse toate obsesiile teritoriale ale aliaţilor Germaniei hitleriste, care ar fi trebuit să fie şi aliaţii noştri: URSS, Ungaria şi Bulgaria, în ordinea intrării în scenă. Cu puţină grijă, Diktatul de la Viena ar fi fost semnat tot într-o zi de 23 august, în 1940. În engleză, mârşăvia germano-italiană se numeşte "award", a doua premiere de la Viena, prima fiind în detrimentul Slovaciei. Mă duc să citesc cărţile despre Mussolini, inclusiv cele apărute în România, caut paginile în care spune cum ne-a tras-o fratele nostru latin, la Viena, în 1940.

Divaghez şi nu îmi pare rău. Toate acestea nu s-ar fi discutat dacă nu ar fi avut loc Revoluţia din 1989. Nu pierdem timpul cu elucubraţii contrafactuale, despre cum ar fi dictatorizat Nicu, după dispariţia naturală a lui Nicolae. Zâmbesc la gândul că l-ar fi pus prim-ministru pe plasticianul NM Serghei. Comunismul nu putea ajunge în zilele noastre. Noi nu avem glanda pentru dictatură, cum o au ruşii, chit că încă mai avem şi noi la butoane mulţi nelăsaţi la vatră.

Comunismul a generat o cantitate uriaşă de memorabilia, obiecte ce amintesc acele vremuri. Cam târziu ne-am dat seama ce reprezintă şi cam prea târziu am început să le colecţionăm. Am aruncat multe dintre acestea şi suntem, probabil, singura ţară comunistă care nu are un parc-muzeu cu statuile acelor vremuri. Eu zic că este de vină pasiunea noastră periculoasă de a colecta metalele, oriunde ar fi ele, inclusiv sub roţile trenului.

Să nu uităm că, la 23 august 1940, prima "celulă" a lui Antonescu a fost camera-seif în care îşi ţinea Carol al II-lea timbrele, celebra sa colecţie alcătuită prin tot felul de cumpărături în Occidentul interbelic. Când a plecat, în 1940, fugărit de Antonescu, Carol al II-lea şi-a luat timbrele, dar nu şi camera blindată, normal. Probabil că atunci l-a blestemat pe mareşal, urându-i să ajungă în locul timbrelor lui, închis.

Un alt fenomen inedit este faptul că nu am văzut pe piaţă memorabilia Nicu Ceauşescu. În schimb, cadourile primite de Nicolae s-au vândut în câteva licitaţii, în anii ʼ90, când s-au dat adevărate bătălii pe şepcile Toarşului. Au fost vreo 4-5, apoi s-a terminat povestea. Pot fi bănuite mai multe motive: se terminase avântul democratic, vinurile Dictatorului puteau intra, prin acte oficiale, direct în posesia unora, sau să fie casate, cum a făcut un personaj important, şi atunci, şi acum, sau că se vor fi terminat, sau că justiţia a decis să le returneze orfanilor lui Nicu şi Leana. Am scris, la un moment dat, cum justiţia a retrocedat acestora o serie de picturi de interbelici nerevoluţionari, deşi se poate presupune că Ceauşeii nu le-au cumpărat personal, şi nici moştenire de la renumiţi colecţionari de mare gust şi simţ, Nicolae şi/sau Andruţa, nu le-ar fi putut primi. Că bunicul nu avea nici tablou electric în casă iar următorul avea doar tablouri cu el. Şi, eventual, cu sinistra sa soţie.

Dar ce am, dom'le, că numai de 22 decembrie îmi amintesc, deşi discuţia este despre 23 august?! Când, la noi, e fierbinte vara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb